Sînt politicieni, toţi sînt la fel etc. La bilanţul de un an al guvernării Ponta putem să ne rezumăm în a constata continuitatea politicilor lui Boc (FMI et UE cu aporturi autohtone), cum o face bine aici Iulian Anghel. Nu e însă doar atît. Trebuie să privim şi la bilanţul de un an făcut tot în aceste zile în Franţa: Hollande e în cădere liberă de credibilitate. După ce a cîştigat cu promisiuni de soluţii extra-austeritate, a reuşit să nu facă nimic. Nu UMP (PDL-ul lor) profită, un partid măcinat de scandaluri interne (exact ca PDL-ul nostru).

Ideea de bază e că nu poţi inversa politicile austeritate doar de la nivel naţional. Iar la nivel european, social-democraţia în ansamblu e în derivă ideologică totală, o stîngă căldicică cu unele spasme de criză. Tot centrul merge către o conservare fără milă a status quo-ului. Costurile devin din ce în ce mai dure. Social Democraţia a pierdut complet direcţia, se vor merkelieni ceva mai umani. Hollande e Monsieur Faible. Ponta e încă bine în sondaje, a intrat în jocul cifrelor şi macroeconomiei de bulevard a lui Traian Băsescu, liberalii au rămas cu decenii în urmă la un discurs care pare ancestral pe lîngă cel al PSD-ului (pesediştii sînt de stînga doar la serbări, liberalii se autoiluzionează că sînt progresişti dacă spun că totul se privatizează). Cîteva comparaţii: în Franţa titlurile au cuvinte cheie “frustrare”, “furie”, “decepţionant”; Ponta stă încă bine, nu e încă perceput de mase ca un “austerian” scandalul Cahuzac vs. impozitarea averilor; în România se sparie gândul dacă atingi cu o floare bogaţii Hollande şi-a pierdut avîntul social-democrat tot încercînd să ţină unite facţiunile stîngii; Ponta a făcut toate eforturile să facă din stînga s-d doar o poză pentru export şi să se prezinte aici ca un neoliberal de încredere pentru investitori pe Hollande are cine să-l conteste de la stînga (un Melenchon din