Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga 1, etapa a 29-a: Rezultate şi clasament

Publicat in Ziua Veche, marți 7 mai 2013 ·

Steaua a câştigat matematic titlul cu nr. 24 după etapa a 29-a a Ligii I, care s-a desfăşurat în perioada 3-6 mai.

Victoria Stelei în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu şi semi-eşecul puţin aşteptat de la Severin al Petrolului au făcuat ca echipa din Ghencea să poată sărbători, cu 5 etape înainte de final, câştigarea unui nou campionat. Liga 1 mai prezintă însă necunoscute în ceea ce priveşte lupta pentru evitarea retrogradării şi poziţiile de pe podium ce duc în preliminariile Europa League. Petrolul, Dinamo, Pandurii şi Astra sunt separate de doar 2 puncte, astfel că lupta pentru poziţiile 2-3 se anunţă a fi una foarte spectaculoasă. În coada clasamentului, cele 15 puncte rămase de câştigat pot schimba chiar mai multe, cel mai probabil lupta urmând a se da între echipele situate pe poziţiile 12-17, deşi Universitatea Cluj, ocupanta locului 12 a făcut un pas important spre salvare prin victoria 2-1 cu FC Vaslui. Într-un duel al echipelor scăpate de orice fel de griji pe final de campionat, cu excepţia celor financiare, FC Braşov a obţinut o victorie, scor 2-0, în faţa Rapidului şi urmează să se lupte cu aceştia, cu Vaslui şi CFR Cluj pentru ocuparea locului 6 la finalul sezonului, în luptă putându-se inflitra şi Gaz Metan Mediaş, care traversează o formă impresionantă. Rezultate etapa a 29-a a Ligii 1: Gaz Metan Mediaş – Ceahlăul Piatra Neamţ 3-1 Au marcat: Avram ’35, Bawab ’45, Breeveld ’72 / Golubovici ’14 Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 2-0 Au marcat: Rusescu ’12, Szukala ’41 Gloria Bistriţa – Dinamo Bucureşti 1-2 Au marcat: Enescu ’20 / Alexe ’26, ’75 (ambele din penalti) FC Braşov – Rapid Bucureşti 2-0 Au marcat: Buga ’8, Batin ’90+1 Astra Giurgiu – Oţelul Galaţi 0-0 CS Turnu Severin – Petrolul Ploieşti 2-2 Au marcat: Thomas ’32, D. Stoica ’87 / Bokila ’8, Hamza ’73 Universitatea Cluj – FC Vaslui 2-1 Au marcat: Buleică ’34, Nicola ’38 / Sânm

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 25 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 38 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 41 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°