HCM Roman și CSM Ploiești sunt echipele care au deschis seria celor cinci meciuri din penultima etapă, cea cu numărul 21, din campionatul Ligii Naționale feminine de handbal.
În jocul disputat în prima zi de mai, HCM Roman a învins cu 24-21, prilej cu care a urcat pe poziția a șasea în ierarhia națională. Miercuri, 8 mai, se vor disputa alte trei partide din runda amintită: Universitatea Jolidon Cluj – HC Zalău, CSM București – ASC Corona 2010 Brașov, HCM Baia Mare – HC Danubius Galați. Etapa se va încheia sâmbătă, 11 mai, cu meciul HC Dunărea Brăila – Oltchim Râmnicu Vâlcea. Disputa, în acest moment, este pentru stabilirea locului al treilea, între Dunărea Brăila, HC Zalău și Universitatea Jolidon Cluj. Brăila are meci cu Oltchim, iar Zalăul și Clujul vor juca între ele. Echipele clasate sub locul al cincilea nu mai pot emite pretenții la un loc de cupă europeană pe baza rezultatelor din campionat. La Cupa României, resuscitată după doi ani, va fi concurență, nu ca în 2011, când echipa Romanului, calificată în Cupa EHF din postura de ocupantă a poziției a cincea, a “nimerit” pe aceeași parte a tabloului cu Oltchim și a sărit din schema europeană.
Clasament
1 Oltchim 18 18 0 0 582-420 36
2 Baia Mare 18 14 0 4 502-447 28
3 Brăila 18 10 1 7 447-438 21
4 Zalău 18 9 2 7 447-416 20
5 U Cluj 19 9 2 8 541-535 20
6 Roman 19 8 1 10 419-444 17
7 București 18 8 0 10 463-464 16
8 Brașov 18 7 1 10 467-478 15
9 Ploiești 19 4 3 12 446-519 11
10 Craiova 19 4 3 12 422-498 11
11 Galați 18 3 1 14 416-493 7
HCM Roman și CSM Ploiești sunt echipele care au deschis seria celor cinci meciuri din penultima etapă, cea cu numărul 21, din campionatul Ligii Naționale feminine de handbal.
În jocul disputat în prima zi de mai, HCM Roman a învins cu 24-21, prilej cu care a u