Mesajul a fost trimis. Multumesc!

12 companii anunţă în această săptămână rezultatele pe T1

Publicat in Ziarul Financiar, marți 7 mai 2013 ·

BRD-SocGen este prima companie mare de pe bursă care publică astăzi rezultatele pe primul trimestru. Inves­titorii aşteaptă să vadă dacă situaţia băncii s-a îmbunătăţit în condiţiile în care banca a încheiat anul 2012 cu o pierdere de 332 milioane de lei.

Interesaţi de rezultatele băncii nu sunt doar acţionarii majoritari, grupul francez Société Générale, ci şi SIF-urile care deţin pachete minoritare de acţiuni la a doua cea mai mare bancă după active.

Vineri, 10 mai, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) are programată pu­blicarea rezultatelor financiare. Primul trimestru nu a fost deloc uşor pentru BVB având în vedere că mai multe iniţiative de restructurare şi de modificarea a comisioanelor propuse de management au fost respinse de acţio­nari prin neprezentare la AGA.

În plus, pe 29 martie, directorul general Victor Cionga a fost demis de CA. Tot vineri, sunt programate rezultatele Broker Cluj, Compa, Oil Terminal şi Rompetrol Well Services.

Data de 10 mai este data ex-dividend pentru acţiunile Petrom. Astfel că joi, 9 mai, este ultima zi în care investitorii mai pot cumpăra acţiuni Petrom purtătoare de dividende.

Petrom distribuie un dividend de 0,028 lei/acţiune, suma totală plătită acţionarilor ridicându-se la 1,58 miliarde de lei. În 2012, Petrom a făcut un profit net de 3,75 miliarde de lei.

BRD-SocGen este prima companie mare de pe bursă care publică astăzi rezultatele pe primul trimestru. Inves­titorii aşteaptă să vadă dacă situaţia băncii s-a îmbunătăţit în condiţiile în care banca a încheiat anul 2012 cu o pierdere de 332 milioane de lei.

Interesaţi de rezultatele băncii nu sunt doar acţionarii majoritari, grupul francez Société Générale, ci şi SIF-urile care deţin pachete minoritare de acţiuni la a doua cea mai mare bancă după active.

Vineri, 10 mai, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) are programată pu­blicare

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Elena Lasconi conduce în judeţele Timiş, Cluj, Braşov şi Iaşi / La nivel naţional este pe locul trei

News.ro acum 15 minute
Candidatul USR, Elena Lasconi, conduce în cursa electorală din judeţele Timiş, Cluj, Braşov şi Iaşi, potrivit rezultatelor parţiale, după centralizarea a peste 87% dintre voturi. La nivel naţional este pe locul al treilea, cu puţin peste 15%. Potriv

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum 16 minute
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum o ora
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Călin Georgescu l-a devansat pe Marcel Ciolacu, după numărarea a peste 81% din voturi

Tribuna acum 37 minute
Luptă strânsă pentru locul întâi la alegerile prezidențiale între Marcel Ciolacu și Călin Georgescu. După ce candidatul PSD a condus în clasament pe parcursul centralizării datelor, după numărarea a 81,3% independentul Călin Georgescu a urcat pe pri

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum o ora
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum o ora
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

VIDEO Călin Georgescu, surpriza din primul tur al prezidențialelor, despre rezultatul său: „Este trezirea în conştiinţă a poporului român”

HotNews acum 15 minute
Candidatul independent Călin Georgescu, considerat surpriza turului I al alegerilor prezidențiale, afirmă că rezultatele de duminică arată „trezirea în conştiinţă a poporului român, un lucru fenomenal care nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp”.

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 2 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Dan Vîlceanu (PNL), fost ministru în Guvernul Cîțu, către conducerea PNL: „Demisia. Toți. Acum!”

Gandul acum o ora
Dan Vîlceanu, fost ministru al Finanțelor în guvernul Cîțu, a postat, duminică seara, un mesaj scurt pe Facebook în care cere „demisia” conducerii PNL. Vâlceanu se alătură mesajului lui Ilie Bolojan, care îi cere lui Nicolae Ciucă să-și asume înfrân

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

-0°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°