La scurt timp după ce a revenit în discuţie diluarea suveranităţii statelor europene, în numele depăşirii crizei economice, premierul spaniol Mariano Rajoy a încercat să vadă cât de mult se poate apleca un cap înainte să-l taie sabia.

Reuters a preluat, la sfârşitul lunii aprilie 2013, declaraţiile acestuia, în condiţiile în care estimările privind economia Spaniei au fost, din nou, reduse. "Toa-te ţările europene îşi revizuiesc prognozele economice", iar "noi trebuie să luăm decizii dificile pentru binele ţării", a precizat Rajoy. "Ţările UE trebuie să accepte cedarea suveranităţii", deoarece acesta este "un pas crucial pentru viitorul uniunii", a mai declarat premierul spaniol.

Oare până unde este gata să meargă Rajoy? În Constituţia Spaniei se precizează (n.a. Articolul 1, punctul 2) că "suveranitatea naţională aparţine poporului spaniol, de la care emană puterile statului".

Din această formulare se deduce că este nevoie de un referendum pentru cedarea suveranităţii, act politic cu teribile conotaţii de coşmar pentru autorităţile europene.

Dar se mai găsesc "inginerii politice" în tolba birocraţilor europeni, prin care să-i fie "permisă" guvernului de la Madrid "asumarea răspunderii"? Dacă da, oare nu are Armata obligaţia "de a garanta suveranitatea şi independenţa Spaniei", după cum se arată în Articolul 8 al Constituţiei?

Cedarea suveranităţii către instituţiile europene a fost prezentată de Cancelarul Angela Merkel drept necesară pentru depăşirea crizei datoriilor suverane şi recâştigarea încrederii investitorilor străini. Din păcate, construirea unui nou nivel birocratic la nivelul economiilor europene este tocmai ceea ce nu trebuie făcut, dacă se doreşte cu adevărat repornirea acestora.

"Guvernul nu este raţiune; nu este elocvenţă; este forţă. Asemeni focului, este un servitor periculos şi un stăpân feroce", spunea odată