Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici useliştii nu-s pe deplin mulţumiţi de Guvernarea Ponta

Publicat in Ziarul de Vrancea, marți 7 mai 2013 ·

Cabinetul condus de Victor Ponta nu se poate lăuda cu prea multe realizări Anul de guvernare USL, între reuşite şi eşecuri u parlamentarii de Vrancea, de la Putere şi din Opoziţie, au făcut radiografia guvernării social-liberale u deputatul PSD Ciprian Nica punctează că recesiunea economică a limitat posibilităţile Guvernului u liberalul Nini Săpunaru se declară mulţumit de performanţele Guvernului Ponta u liberalul Ţigăeru este sincer, declarand că trebuiau îndeplinite mai multe în anul de guvernare u din Opoziţie, deputatul Neagu Murgu remarcă lipsa proiectelor sociale ale USL

În urmă cu un an, Guvernul MRU pica la moţiunea de cenzură a USL, iar la Putere se instala Guvernul condus de Victor Ponta. Ce s-a realizat în acest răstimp sau, mai bine spus, ce nu s-a realizat? O întrebare la care au încercat să răspundă o parte dintre parlamentarii de Vrancea, dispuşi şi la analize cat de cat obiective, nu doar la declaraţii politice belicoase. Anul de guvernare USL s-a caracterizat cel mai bine poate prin ciorăvăiala Victor Ponta-Traian Băsescu, scandal care a ajuns pană la urechile Bruxelles-ului şi a mutat atenţia opiniei publice de la o inflaţie în creştere, de la scăderea puterii de cumpărare sau de la promisiunile neonorate legate de scăderea taxelor. Venit la guvernare după dăramarea Guvernului PDL condus de Mihai Răzvan Ungureanu şi menţinut apoi la Palatul Victoria după reuşita de 70% de la alegerile parlamentare, Cabinetul condus de Victor Ponta nu se poate lăuda cu prea multe realizări. Inevitabil, se invocă moştenirea guvernării PDL, dar şi criza economică prelungită. Totuşi, în acest moment este o stabilitate economică, dar se vede lipsa unui program economic pe termen mediu şi lung. Deşi a criticat măsurile Guvernelor Boc şi MRU, Ponta a păstrat ceea ce înfiera la predecesorii portocalii, semn că vorbăria politică din prime-time era numai pe agenda de p

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum o ora
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Schimbări importante pentru șoferi începând cu 1 ianuarie 2025

Botosani News acum 22 minute
Anul 2025 aduce modificări semnificative pentru șoferii din România, odată cu intrarea în vigoare a unor noi reglementări care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative. Începând cu 1 ianuarie, șoferii care dețin permis categoria B vor

China a dezvăluit cel mai rapid tren de mare viteză din lume, până la acest moment

Wall-Street.ro acum 41 minute
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit la Beijing de operatorul feroviar China State Railway Group (CRRC). În cursul testelor, trenul CR450 a atins o viteză maximă de

Cetăţean turc, prins având asupra sa două pistoale letale, cu amortizor. El face parte dintr-o grupare amplă care se ocupă de contrabanda cu arme în România

News.ro acum o ora
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 4 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 6 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 4 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°