Două exemplare de mamifere au fost găsite pe plajele litoralului, în Constanţa şi Eforie. Unul era pui de delfin, celălalt era o femelă gestantă.
Echipa Mare Nostrum a fost anunţată marţi, 7 mai, în jurul orei 1 noaptea, despre prezenţa unui delfin eşuat, pe plaja Faleză Nord din Constanţa.
Delfinul eşuat era un mascul, mort de aproape o săptămână, după cum au apreciat specialiştii, având în vedere starea avansată de descompunere a animalului.
Mamiferul, un exemplar pui din specia Phocoena phocoena relicta, măsura aproximativ 87 cm. Motivul morţii este incert, din cauza stadiului în care se afla cadavrul.
Rămăşiţele mamiferului au fost transportate la o firmă specializată în incinerarea cadavrelor animale.
După ora 13, o altă veste despre un delfin eşuat ajungea la Mare Nostrum. Echipa de intervenţie a organizaţiei a fost anunţată despre existenţa unui exemplar pe plaja Belona din Eforie Nord.
Mamiferul făcea parte tot din specia Phocoena phocoena relicta, fiind vorba de o femelă de 141 cm lungime. Specialiştii au constatat că femela era gestantă.
„Dacă observaţi un delfin eşuat, contactaţi-ne la numerele de telefon 0800 800 078 sau 0763255731, iar pe site-ul www.delfini.ro veţi găsi formularul on-line prin intermediul căruia ne puteţi trimite informaţii cu privire la delfini vii sau morţi“, spun reprezentanţii Mare Nostrum.