De la arhimandrit în sus, întreaga popime română, ferecată în aur și nestemate Swarovski, pieptănată pe epoleți, tunsă în nas cu lumînarea și unsă pe suflet cu zeamă de păcate, a ieșit la televizor să-l întîmpine pe Iisus cu evlavia adunată la dosar. Mitropoliți care l-au mărturisit pe Satana sub nume conspirativ, arhierei care au cîntat ca cocoșul, de trei ori, în urechea centurionului, bașca un călugăr fără memorie, care i-a supus la caznele Mîntuitorului pe colegii săi de celulă, s-au grămădit cu toții, mai ceva ca cei trei magi originari, la căpătîiul unui Christos mirat și depășit de tehnologie, transmis în direct mai repede ca duhul sfînt.

E bine ca, o dată pe an, să-ți amintești situația răului. Cum stă în dispozitiv impostura, unde sînt amplasați ticăloșii, pe ce latură sînt așezați hoții și, în fine, unde așteaptă grosul prostiei. E bine ca, măcar o dată pe an, cineva să-ți aducă în fața ochilor această hartă a falsului în acte creștinești, iar la noi, Paștele are acest merit.

"Noi, doamniță, am intrat la pușcărie pentru onoare, pentru demnitate și din spirit de sacrificiu", i-a spus Paul Dumitrescu unei prompterițe preocupate de urgența calupului publicitar. Paul Dumitrescu e un fost deținut politic, supraviețuitor nu numai al fenomenului Pitești, ci și al iadului de la Jilava, Gherla și Malmaison. Bătut cu parul, călcat în picioare, înfometat, izolat și umilit peste putința de a povesti, acest om vorbește despre curaj și acțiune, despre o istorie națională plină, în momentele ei de grație, de moarte și de sînge. E unul dintre puținii rămași în picioare, între sutele de mii de căzuți – un om care are o lecție de spus unui public surd și fără ținere de minte. Aproape nonagenar, cu o vitalitate de adolescent, Paul Dumitrescu e licărul stins al unui alfabet uitat de două generații. După un deceniu de tortură, după o viață trăită din infern, u