Poeta, prozatoarea şi eseista Ruxandra Cesereanu îşi va lansa la Sibiu cel mai recent roman al său, ”Un singur cer desupra lor”, un roman care aduce în paginile aceleiaşi cărți victimele şi opresorii regimului comunist.
”Un roman-frescă despre transformările petrecute în România de la începuturile obsedantului deceniu comunist pînă după revoluţia din 1989, în care micile istorii ale unor oameni aflaţi de partea puterii comuniste sau împotriva ei sînt înglobate şi dau contur istoriei mari. Luptători în munţi, deportaţi, deţinuţi politici, opozanţi, disidenţi, frontierişti, revoluţionari, dar şi lideri ai Securităţii, preşedinţi de stat, torţionari, delatori şi mulţi alţii – victime şi opresori –, cu toţii trăiesc sub acelaşi cer, între 1945 şi 1991, limitele cronologice ale frescei epice la care autoarea a lucrat un deceniu”, se precizează în prezentarea romanului.
Ruxandra Cesereanu propune o sinteză narativă cu vieţi şi morţi controlate de o istorie colectivă violentă, asemănătoare lumii zugrăvite de Varlam Şalamov în Povestiri din Kolîma.
Romanul ”un singur cer deasupra lor” a apărut recent în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală, iar la Sibiu, lansarea va avea loc miercuri, 8 mai, la ora 18.00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” (Str. Nicolae Bălcescu nr. 16) din Sibiu, în prezența autoarei şi a lui Radu Vâncu.
Poeta, prozatoarea şi eseista Ruxandra Cesereanu îşi va lansa la Sibiu cel mai recent roman al său, ”Un singur cer desupra lor”, un roman care aduce în paginile aceleiaşi cărți victimele şi opresorii regimului comunist.
”Un roman-frescă despre transformările petrecute în România de la începuturile obsedantului deceniu comunist pînă după revoluţia din 1989, în care micile istorii ale unor oameni aflaţi de partea puterii comuniste sau împotriva ei sînt îng