Pe cei 80 de kilometri ai drumului naţional 7, pe raza judeţului Hunedoara, aflat în administrarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNANDR) au fost identificate peste o jumătate de hectar de gropi.
Cele mai multe dintre ele au apărut în perioada iernii. Şoseaua s-a erodat din cauza vremii reci şi cu precipitaţii şi a traficului intens.
„Pe tronsoanele respective ale DN7, cu excepţia tronsonului de aproximativ şapte kilometri de pe raza municipiului Deva care nu se află în administrarea CNANDR, au fost demarate lucrări de reparaţii la partea carosabilă, pe aproximativ 6.000 de metri pătraţi”, a informat CNANDR.
De reparaţiile efectuate pe centura Devei se ocupă firmele angajate de primărie, iar o parte lucrărilor va trebui efectuată de Hidroconstrucţia, care a executat proiectul noii reţele de apă şi canalizare, a spus Andrei Nistor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva.
Vă recomandăm şi:
Cum a ajuns Deva un municipiu al „hipermarketurilor fantomă”
FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara