Olguța Vasilescu, muica peremiștilor din Bănie, și-a pus vistier din Arad! Primarul Craiovei a intrat în „colimatorul” presei cu încă o achiziție de sorginte peremistă. Este vorba despre o fostă șefă a PRM Arad, Covaci Ana-Maria Mihaela, pe care edilul a numit-o în șefă la „visteria” orașului. Mai exact, aceasta este director executiv cu delegație la Direcția Investiții, Achiziții și Licitații, în cadrul primăriei Craiova.
Vicepreședinte al PSD, primarul Vasilescu (cu PRM-ul în suflet) și-a consolidat echipa numind foști colegi de la PRM, prieteni, fini și consiliere personale, în mai toate instituțiile publice. Aici, îl regăsim pe Radu Preda, care, de la administrarea cimitirelor a fost promovat la transportul public (RAT), Gigi Nedeloiu a ajuns manager unui serviciu al primăriei. Aproape de Olguța este și Claudiu Manda, care, cu sprijinul nemijlocit al primăriței și după demisia bizară a lui Ion Prioteasa, a candidat singur pentru funcția de președinte PSD Dolj. Printre apropiații primăriței care s-au ales cu funcții la stat, se numără și șoferul primarului de Craiova, Ana Maria Constantinescu, plătită de municipalitate până de curând pe post de consilier personal. Ei bine, Ana Maria Constantinescu, a ajuns șefă a Casei de Cultură „Traian Demetrescu”.
Olguța Vasilescu, muica peremiștilor din Bănie, și-a pus vistier din Arad! Primarul Craiovei a intrat în „colimatorul” presei cu încă o achiziție de sorginte peremistă. Este vorba despre o fostă șefă a PRM Arad, Covaci Ana-Maria Mihaela, pe care edilul a numit-o în șefă la „visteria” orașului. Mai exact, aceasta este director executiv cu delegație la Direcția Investiții, Achiziții și Licitații, în cadrul primăriei Craiova.
Vicepreședinte al PSD, primarul Vasilescu (cu PRM-ul în suflet) și-a consolidat echipa numind foști colegi de la PRM, prieteni, fini și consiliere personale, în mai toate