Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara organizează, în zilele de 9 şi 10 mai 2013, Conferinţa de drept bancar Clauzele abuzive în contractele de credit pentru consumatori. Conferinţa este organizată în colaborare cu Asociaţia Română de Drept pentru Dezvoltare (ARDD), Asociaţia Europeană pentru Drept Bancar şi Financiar - România - Sucursala Timişoara (AEDBF – România - Sucursala Timişoara), Asociaţia Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar - Bancar (ACJSFB) şi Asociaţia de Consiliere a Clienţilor Bancari şi a Asiguraţilor din România (ACCBAR). La conferinţă sunt invitaţi să participe, în calitate de intervenienţi, profesori de drept comercial, drept bancar şi dreptul consumului de la prestigioase facultăţi de drept şi de economie, precum şi reputaţi specialişti în drept bancar care îşi desfăşoară activitatea în Banca Naţională a României, instituţii de credit, instituţii financiare nebancare şi societăţi de avocatură.
Prima parte a conferinţei are ca temă „Problemele actuale în domeniul protecţiei consumatorilor. Sistemul bancar între interesul persoanelor şi interesul general”. Această primă parte a conferinţei este organizată de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Asociaţia Română de Drept pentru Dezvoltare (ARDD) şi Asociaţia Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar - Bancar (ACJSFB). Au confirmat participarea Ianfred Silberstein (Banca Naţională a României, preşedintele AEDBF - România, preşedintele ACJSFB); Dan Barna (secretar general ARDD), Voicu Cheţa (avocat, Vilău&Mitel, Baroul Bucureşti), Marius Vladu (avocat, Vilău&Mitel, Baroul Bucureşti), Adrian Ispas (director Direcţia Juridică, Cetelem IFN), Cristian Vişan (judecător, Tribunalul Ilfov), Eugen Şchiopu (avocat, Baroul Prahova), Cristian Clipa (avocat, Baroul Timiş; conferenţiar universitar, Facultatea de Drept, Univers