Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că numărul de accidente care au avut loc în ultimele zile este inadmisibil.Mai mult, Ponta a precizat că doreşte o înăsprire urgentă a Legislaţiei Rutiere.În mini-vacanţa de 1 Mai şi de Paşte, 22 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente, iar 80 au fost rănite. România este însă singura ţară din UE fără un buget clar alocat siguranţei şi strategiilor rutiere.
„Cred că avem o mare problemă de implementare a autorităţii legii în domeniul rutier şi sunt foarte hotărât, pe baza experienţelor altor ţări europene, să încercăm o înăsprire a legislaţiei şi o întărire a autorităţii celor care sancţionează abaterile pe drumurile publice. Este inadmisibil câţi oameni şi-au pierdut viaţa în aceste zile“, a declarat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă.
„Am o mâhnire personală când văd, şi mi se pare inacceptabil, numărul de accidente, morţi, oameni care şi-au pierdut viaţa în această săptămână, care ar trebui să fie una fericită“, a mai spus Ponta.
El a admis că zona de infrastructură trebuie îmbunătăţită, dar a subliniat că şi pe autostrada Bucureşti-Constanţa s-au înregistrat accidente.
„Avem o mare problemă de implementare a autorităţii legii în domeniul rutier. Sunt hotărât să încercăm o înăsprire a legislaţiei şi o întărire a autorităţii celor care sancţionează abateri pe drumuri publice. E inadmisibil să mă uit câţi oameni îşi pierd viaţa în aceste zile“, a spus Ponta.
El a arătat că modificarea legislaţiei în domeniul rutier în sensul înăspririi sancţiunilor şi întăririi autorităţii poliţiştilor reprezintă o prioritate guvernamentală.
Bilanţ rutier 1-5 mai: 22 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere
Numărul accidentelor rutiere grave din intervalul 1-5 mai este de 88, cu 92 mai mic decât cel din perioada similară a anului trecut, în urma acestor evenimente pierzându-şi