Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE Oltenia, cu producţia la limită

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 8 mai 2013 ·

Energia pe bază de cărbune continuă să nu fie căutată pe piaţă, CE Oltenia reuşind cu greu să livreze ieri puţin peste 500 MW, deşi notificate către dispecerul naţional au fost trei din grupurile energetice. Conducerea CE Oltenia crede că această situaţie critică va dura până pe 13 mai.

Mini-vacanţa cu care a debutat luna Mai nu s-a dovedit a fi una foarte bună pentru CE Oltenia, asta în condiţiile în care cererea energiei pe bază de cărbune continuă să fie scăzută. Directorul Diviziei Energetice, Aurel Medinţu a declarat pentru Acces Tv că din cele trei grupuri energetice notificate dispecerului naţional doar unul este în funcţiune, cele ce aparţin de Termocentralele Turceni şi Rovinari fiind oprite la pornire pe piaţa de echilibrare. „Cantitatea de energie consumată în momentul de faţă este mică, compania are notificate pentru astăzi (nr 7 mai) trei grupuri energetice. Ieri, CE Oltenia a mers cu un singur grup din cele trei notificate astăzi, celelalte două de la Rovinari şi Turceni fiind oprite la pornire pe piaţa de echilibrare”, a declarat Medinţu.

Medinţu: Mai bine ca înainte

În ceea ce priveşte atitudinea ANRE faţă de CE Oltenia, instituţia a reuşit ca până în prezent să pună în aplicare doar prevederile din partea a doua a actului normativ, reglementări prin care CE Oltenia va participa la reglajul terţiar lent cu două milioane MWh până la sfârşitul anului, după cum a explicat Aurel Medinţu. „Referitor la cei 500 MW nu au apărut reglementări, practic nu s-a respectat nimic din ceea ce prevede partea I a Hotărârii de Guvern. A rămas valabilă partea a doua, care prin decizia ANRE noi să participăm la reglajul terţiar lent cu două milioane MWh până la sfârşitul anului”, a mai spus directorul general de la Divizia Energetică. În opinia lui Medinţu, acest lucru nu înseamnă altceva decât că ţinerea grupului energetic la dispoziţia dispecerul ene

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum o ora
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 2 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 5 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 6 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 8 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum 14 minute
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 3 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 4 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°