Mihai Răduţ este neplătit de Steaua de aproximativ 10 luni
La începutul sezonului, mijlocaşul adus de la Inter Curtea de Argeş a fost trimis să joace sub formă de împrumut la Pandurii Târgu Jiu, pe motiv că nu se pliază pe ideile tactice ale lui Laurenţiu Reghecampf. Înţelegerea a fost ca Steaua să-i achite pe perioada împrumutului jumătate din cei 12.000 de euro cât este salariul lunar al lui Mihai Răduţ. Ceilalţi 6.000 de euro au intrat în responsabilitate gorjenilor
Dacă cei de la Pandurii şi-au îndeplinit obligaţiile şi i-au livrat în fiecare lună cei 6.000 de euro, nu la fel s-a întâmplat şi cu Steaua. Jucătorul n-a mai fost plătit de Gigi Becali din luna iunie a anului trecut. Văzând atitudinea celor de la Steaua, Răduţ le-a transmis că renunţă la jumătate de bani şi vrea să primească doar 3.000 de euro pe lună, în perioada împrumutului.
Şefii Stelei nu i-au achitat însă nici măcar aceşti bani. Răduţ se va întoarce la Steaua în această vară, însă clubul îi datorează nu mai puţin de 30.000 de euro.
Mihai Răduţ este neplătit de Steaua de aproximativ 10 luni
La începutul sezonului, mijlocaşul adus de la Inter Curtea de Argeş a fost trimis să joace sub formă de împrumut la Pandurii Târgu Jiu, pe motiv că nu se pliază pe ideile tactice ale lui Laurenţiu Reghecampf. Înţelegerea a fost ca Steaua să-i achite pe perioada împrumutului jumătate din cei 12.000 de euro cât este salariul lunar al lui Mihai Răduţ. Ceilalţi 6.000 de euro au intrat în responsabilitate gorjenilor
Dacă cei de la Pandurii şi-au îndeplinit obligaţiile şi i-au livrat în fiecare lună cei 6.000 de euro, nu la fel s-a întâmplat şi cu Steaua. Jucătorul n-a mai fost plătit de Gigi Becali din luna iunie a anului trecut. Văzând atitudinea celor de la Steaua, Răduţ le-a transmis că renunţă la jumătate de bani şi vrea să p