Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă ediție a programului „Împreună pentru fiecare” pentru dezvoltarea comunităţilor locale

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 7 mai 2013 ·

Grupul Rompetrol lansează a cincea ediţie a programului naţional de responsabilitate socială „Împreună pentru fiecare”, destinat dezvoltării comunităţilor locale. În perioada 2009-2012, Grupul a acordat granturi în valoare de un milion de dolari SUA și a susţinut implementarea a 71 de proiecte din domeniul sănătaţii și al protecţiei mediului, beneficiarii direcţi şi indirecţi fiind de aproximativ 250.000 de persoane.

Astfel, până pe 2 iunie, ONG-urile, autorităţile locale, instituţiile publice, persoanelor fizice cu atitudine civică şi spirit antreprenorial pot înscrie pe site-ul programului www.impreunapentrufiecare.ro proiecte în domeniul sănătății sau al protecției mediului. Noutatea ediției din acest an constă în adăugarea unui nou domeniu, cel al inovației în sănătate și mediu, cu o finanțare de 100.000 lei. Celelalte două categorii bugetare sunt de 15.000 lei (pentru proiecte educaționale) și 45.000 lei (pentru proiecte ce presupun renovarea și dotarea unitaţilor medicale sau activitati de conservare și mentinere a condițiilor de mediu existente la nivel local).

Toate proiectele vor fi jurizate de o comisie mixtă foarmată din reprezentanți Rompetrol și specialiști din mediul ONG. La evaluare proiectelor de către juriu, se va avea în vedere motivația socială, numărul persoanelor influențate de problema respectivă, numărul voluntarilor din comunitate care se pot implica în soluționarea problemei. De asemenea, aplicantul trebuie să stabilească un parteneriat cu autoritățile locale și să dovedească angajamentul comun pe termen lung pentru dezvoltarea și păstrarea rezultatelor proiectului ce face subiectul aplicației. De asemenea, toate proiectele înscrise vor putea fi votate pe site-ul impreunapentrufiecare.ro și pe pagina de Facebook a programului. Juriul va da note de la 1 la 5, iar votul publicului va avea o pondere de 25% din nota finală.

Du

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 23 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°