V-aţi întrebat vreodată de ce le este politicienilor români atât de uşor să ne facă rău? Sau de ce le este atât de uşor să ia decizii care sunt împotriva interesului nostru?

Zilnic, mulţi dintre noi trăiesc iluzia că nu se lasă prostiţi de cei care conduc România, că sunt vigilenţi, că ştiu să-i taxeze atunci când o iau pe arătură. Lupta cotidiană împotriva celor care ne conduc destinele se duce în mai multe moduri: pe Facebook, pe forumurile ziarelor, ale site-urilor de ştiri, acolo unde Băsescu, Ponta sau Voiculescu sunt înjuraţi de dimineaţă până seara, luaţi peste picior, „deconspiraţi“ pentru fapte şi intenţii – unele reale, altele imaginare. Lupta se mai duce şi prin intermediul liderilor de opinie, care înţeleg iute planurile ticăloase ale guvernanţilor, înainte chiar ca acestea să fie concepute, şi le demască prin ziare sau seara la televizor, când audienţa s-a întors de la serviciu, a luat cina şi este pregătită pentru porţia zilnică de indignare.

E bine că suntem vigilenţi, e bine că suntem activi pe internet, că avem curajul să înjurăm, e bine că avem lideri de opinie deştepţi care să ne lumineze prin bezna democraţiei. La ce ne folosesc însă toate aceste lucruri?

Păi, după cum se vede, la nimic.

Toată această energie consumată are efecte insesizabile în societate pentru că este pur şi simplu risipită în mii de direcţii abstracte, fără să producă vreun lucru bun. Vorbe goale, cu alte cuvinte.

În acelaşi timp, exact lângă noi, politicienii iau decizii concrete care ne afectează viaţa în mod direct şi pe care le acceptăm cu resemnarea oamenilor primitivi, convinşi că tot ce li se întâmplă este opera unei forţe mult superioare, deci nu are nici un sens să i se opună.

Să luăm exemplul recent al opririi, pe o perioadă nedeterminată, a construcţiei magistralei de metrou Drumul Taberei-Universitate, decizie mascată de pretextul