Peste 700 de pacienţi au văzut medicii Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina de vineri, 3 mai, până ieri dimineaţă, dublu faţă de un week-end obişnuit, excesele alimentare generând complicaţii grave ale bolilor deja instalate.
Dacă mai mult de 20% din pacienţii aduşi cu ambulanţa sau maşini personale la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina au fost, în intervalul vineri, 3 mai - luni, 6 mai, victime ale agresiunilor, excesele alimentare au generat complicaţii rezolvate, unele, doar în sala de operaţii.
„De vineri până azi dimineaţă (marţi dimineaţă - n.r.) am avut 728 de prezentări, aproape dublu faţă de o perioadă obişnuită. Foarte multe agresiuni, victime ale bătăilor pe fondul consumului de alcool, dar şi pancreatite, colecistite, unele cazuri chiar grave. S-a întâmplat, de altfel, ca în fiecare an, deşi s-au lansat avertismente să nu se combine băuturile alcoolice cu mâncărurile grase, mai ales după o perioadă de post. În mod sigur nu s-a terminat, ne aşteptăm şi în următoarele zile să ne confruntăm cu ulcere acute în criză, sindroame dispeptice, litiaze biliare”, a declarat medicul-şef al UPU, Ecaterina Buzău.
Din cauza nerespectării regimului dietetic şi alte boli cronice s-au decompensat. Pacienţii cu diabet zaharat şi-au dat glicemia peste cap, cardiacii au înregistrat creşteri ale tensiunii arteriale etc. De menţionat că pacienţi de toate vârstele au avut nevoie de intervenţia medicilor, o parte dintre ei rezolvându-şi problema de sănătate chiar la UPU, alţii fiind transferaţi şi internaţi în diverse secţii.
În zilele din preajma Paştelui, şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă a înregistrat, conform declaraţiilor directorului medical, Mădălina Deloreanu, o creştere considerabilă a numărului de cazuri preluate şi transportate, cele mai multe, la spital. Peste 4