A apărut de curând ştirea despre un ajutor de şomaj exorbitant de 6.000 de lei pe lună, care a lăsat mută multă lume în România. Este necesară o discuţie mai aprofundată despre cum ar trebui statul să colecteze şi să dise-mineze ajutoarele de şomaj şi în general contribuţiile sociale pentru a evita plata unor astfel de ajutoare de şomaj faraonice.
Practica din SUA limitează sumele care se dau ca ajutoare de şomaj şi ca pensii de asigurare din partea statului (la fel ca şi durata în timp a plăţii). Motivul pentru care fac asta este împingerea contribua-bilului pentru obţinerea unui nou loc de muncă în loc să trăiască bine din ajutorul de şomaj.
Însă în acelaşi timp limitează şi impozitul care este plătit pentru contribuţiile sociale. Ajutorul de şomaj este supus impozitării ca şi orice fel de altfel de venit, însă nu sunt percepute taxe de pensie sau de contribuţie la şomaj.
De exemplu, pen-tru tot ce trece de un venit anual de 113 de mii de dolari anual, guvernul fe-deral nu mai colectează taxe de asigurări sociale. Se consideră că indivizii cu un astfel de venit nu au nevoie de o pensie de la stat şi de aceea limitează şi valoarea contribuţiei la o valoare care este ajustată în fiecare an cu inflaţia.
Ajutorul de şomaj american este plătit săptămânal numai prin depunerea unei declaraţii pentru săptămâna respec-tivă. Dacă există venituri pentru săptămâna respec-tivă mai mult decât ajutorul de şomaj cuvenit, guvernul nu mai plăteşte nimic sau plăteşte diferenţa până la cuantumul ajutorului de şomaj.
Există penalităţi foarte serioase pentru con-tribuabilii care au un venit atât timp cât beneficiază de şomaj şi câştigă bani alături nedeclaraţi, inclusiv pedeapsa cu închisoare pentru evaziune fiscală.
În consecinţă, pen-siile de asigurare de stat şi ajutoarele de şomaj sunt limitate indiferent de venit şi asigură doar supravieţu-irea,
