„Frumos judeţ, păcat că-i locuit... de oameni care, în cel mai bun caz, îi ignoră frumuseţile şi potenţialul turistic, acolo unde nu le distrug”, pare a spune Doru Brătulescu, proprietarul uneia dintre cele mai importante agenţii de turism buzoiene, în volumul „}ipătul turismului în Amintiri de pe Valea Buzăului”, recent apărut la editura „Omega”.
Iar „ţipătul” lui Doru Brătulescu s-a concretizat într-o culegere, bine documentată, de date, descrieri, legende populare ori urbane şi fotografii care vin exact în sprijinul ideii de mai sus: judeţul Buzău, în special zona de deal şi de munte a acestuia, a avut ghinionul să cadă pe mâna unor inşi care
le-au permis semenilor să-şi bată joc de (aproape) tot ce este frumuseţe naturală exploatabilă turistic şi care au ignorat total mina de aur care zace la vederea tuturor.
Este, de fapt, ţipătul unui om care vede, an de an, în calitatea sa de om de turism, cum banii buzoienilor - ai românilor, în general - îngroaşă conturile proprietarilor de afaceri de profil din străinătate, în timp ce turismul autohton tinde alarmant către un zero absolut. Şi, nu în ultimul rând, ţipătul unui om al Văii Buzăului, îndrăgostit de acele locuri, care afirmă sus şi tare că acel „care a văzut lumina pe dealurile şi munţii din ţinuturile noastre, cel care a ascultat poveştile mamelor odată cu sorbitul laptelui din sâni, cel care a mâncat din roadele pământului direct din copaci, cel care a respectat sfaturile moşilor noştri, munteni neaoşi, cel care a ascultat glasul păsărilor odată cu glasul codrilor, cel care a dormit pe dealuri alături de cai şi şi-a pus dorinţe, privind stelele din adâncul nopţilor, cel care s-a lăsat purtat de valurile râului, câteodată limpede ca lacrima ochilor, altădată tulbure, amestecându-se cu pământul, cel care la pescuit de mreană sau clean a băgat în gură, crezând că-i ţigară, o râmă sau o
