În întreaga lume a fost marcată, ieri, Ziua Mondială a Astmului, sub egida „Puteţi controla astmul dumneavoastră. E timpul pentru tratamentul astmului bronşic”. Caracterizat prin crize respiratorii, astmul afectează viaţa socială a bolnavilor. Specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea spun că vă puteţi îmbolnăvi de astm inclusiv din cauza poluării. „Astmul este o boală a căilor respiratorii, care provoacă crize repetate de respiraţie şuierătoare, însoţite de senzaţia de apăsare în piept şi de tuse. Pentru ca cineva să facă astm, trebuie să fie întruniţi doi factori: o sensibilitate genetică şi întâlnirea cu un element declanşator în mediul înconjurător. Îmbolnăvi-rile sunt puse şi pe seama poluării din oraş, dar şi a mediului social. Degradarea calităţii aerului din interior ne influenţează cu atât mai mult sănătatea cu cât, în prezent, am ajuns să ne petrecem 90% din timp în casă, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă. Pentru a permite combaterea acestor efecte, până la o eventuală schimbare a normelor din domeniul construcţiilor, nu trebuie să ezităm să utilizăm vechile «reţete», cum ar fi aerisirea zilnică a locuinţei”, spun specia-liştii DSP.
Ziua Mondială a Astmului a fost iniţiată cu scopul de a spori gradul de conştientizare a publicului faţă de gravitatea astmului şi de a sublinia măsurile pentru prevenirea acestuia. Organizată pentru prima dată în 1998, Ziua Mondială a Astmului este marcată în peste 35 de ţări. Participarea a crescut în fiecare an, continuându-se sensibilizarea la nivel mondial atât prin educaţie, cât şi prin organizarea unor manifestări diverse. Această zi constituie un prilej pentru instituţiile medicale de a atrage atenţia asupra înmulţirii îmbolnăvirilor de astm.
În întreaga lume a fost marcată, ieri, Ziua Mondială a Astmului, sub egida „Puteţi contr