Cluburile pot fi excluse din competiţiile internaţionale sau retrogradate dacă jucătorii lor, oficialii sau fanii sunt găsiţi vinovaţi de acte de rasism sau discriminare, conform noilor propuneri iniţiate de Federaţia internaţională de fotbal (FIFA).
Noua comisie anti-rasism a forului internaţional doreşte delegarea unui oficial pe stadioane cu sarcina exclusivă de a identifica actele de discriminare, iar cluburile şi federaţiile din toată lumea trebuie să furnizeze un plan concret de acţiune pentru a combate rasismul şi să implementeze sancţiunile într-o manieră armonizată.
''Noi avem o responsabilitate specială asupra modului în care putem influenţa fotbalul şi societatea'', a declarat vicepreşedintele FIFA Jeffrey Webb, şeful comisiei anti-rasism, care s-a reunit pentru prima oară luni la Zurich.
Propunerile de mai sus au fost incluse într-un proiect de rezoluţie ce va fi prezentat la Congresul FIFA din Mauritius de la finele lunii mai.
Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, a cerut înfiinţarea unei comisii anti-rasism după un incident de la un meci amical dintre AC Milan şi Pro Patria din ianuarie, când din cauza abuzurilor rasiale, mijlocaşul Kevin-Prince Boateng a părăsit terenul alături de coechipierii săi.
Conform proiectului, vor exista două etape de avertizare, începând cu amenzi şi meciuri disputate cu porţile închise la prima abatere sau la incidente minore, până la sancţiuni radicale cu depunctări sau retrogradare în cazul unor abateri repetate sau a unor cazuri grave de rasism.
La reuniunea de luni, la care au fost prezente 14 persoane, au asistat inclusiv secretarul general al sindicatului FIFPro, Theo van Seggelen, şi Iuri Boicenko, şeful departamentului anti-discriminare din cadrul Biroului Drepturilor Omului al Naţiunilor Unite.
Cluburile pot fi excluse din co