Medicul Marin Baculescu, chirurg şi director al Sanatoriului Olteniei, pe care l-a înfiinţat, a readus zâmbetul vieţii pe chipul multor muribunzi. Astăzi, trăiesc doar poveştile spuse de nepoata sa, Elena Margareta Morcovescu.

Demult, cu ani şi ani în urmă, lumea avea alt mers. O parte din sufletul oamenilor locului rămânea pe pământul natal, reîntorcându-se ori de câte ori era nevoie pentru a ridica edificii durabile în timp. „Marin Baculescu a fost fiul sfinţiei sale preot paroh al Bisericii de la Bârca, ctitor al locaşului de cult, Alexandru Baculescu. La Bârca, exista o bisericuţă din lemn, care putea să ia foc oricând, aşa că preotul Alexandru Baculescu s-a hotărât să meargă la Bucureşti, la ministrul cultelor din acea vreme, Argetoianu, şi să-i ceară permisiunea de a construi o biserică tip catedrală, ceea ce s-a şi întâmplat“, povesteşte nepoata medicului Baculescu, Elena Margareta Morcovescu. La fel de legat de pământul natal a fost şi Marin Baculescu, astfel că pe vremea când a fost prefect al Doljului, în timpul guvernării Averescu, a construit în Bârca natală o clădire pentru administraţia comunală, în care au funcţionat şi clase ale şcolii, un cămin de bătrâni, primăria.

Prin ochii unui copil

„Unchiul doctor“, cum îl numea Elena Margareta Morcovescu, „era un om şi un medic deosebit“. Aşa şi-l aminteşte copila de odinioară. Auzise şi văzuse multe despre „unchiul doctor“. „Tatăl mamei mele a construit împreună cu arhitectul Peressutti casa de pe Carol. Acolo veneau cu muribundul în trăsură oamenii din Bârca să-l caute pe Marin Baculescu, la îndrumarea doamnei preotese din sat. Mama îi însoţea. Uneori, rudele veneau cu el în căruţă, ţinându-i lumânarea. Nu lipseam nici eu din peisaj, căci tare drag îmi era de tanti Jija, soţia «unchiului doctor», care a fost pictoriţă, cu şcoală de pictură la Paris. Mama rămânea cu unchiul meu să-i spună