Orașul Novaci se va înfrăți cu un oraș din Franța. Acest lucru se datorează vechilor parteneriate dintre edilii celor două localități. Ultimele detalii au fost stabilite de cei doi, la vizita delegației novăcene din luna aprilie care a avut loc în orașul respectiv. Totodată, din delegație au făcut parte și elevii Liceului din Novaci care au participat pentru un schimb de experiență.
Autoritățile locale din Novaci sunt în tratative cu autoritățile publice locale din orașul francez Mayenne, din departamentul cu același nume, pentru a înfrăți cele două localități. Detaliile acestei legături au fost puse la punct în urma vizitei reprezentanților primăriei Novaci în acest oraș care s-a desfășurat în perioada 9-20 aprilie. “Am fost în Nord-Vestul Franței, în localitatea Mayenne în care am purtat discuții pentru înfrățirea localității noastre cu a dumnealor, este o localitate mai mare într-adevăr, are circa 32.000 de locuitori, am fost primiți foarte bine de primar și de echipa dumnealui de acolo. Culmea, omologul meu de acolo a fost tot lucrător la drumuri pe vremuri, a fost o mare surpriză. Și domnul primar de acolo va trebui să facă o deplasare la Novaci și probabil că imediat apoi vom găsi soluția și timpul să semnăm documentul de înfrățire. Anul viitor, cel mai probabil”, a declarat Dumitru Leuștean, primarul din Novaci.
SCHIMBEdilul nu a mers singur în Franța, ci însoțit de elevi ai Liceului Teoretic din Novaci. Este vorba de un grup de 19 elevi, cursanți a-i claselor a IX-A, a X-a și a XI-a. Toate costurile de deplasare au fost asigurate din sponsorizări. Anul viitor, în toamnă sunt așteptați și elevii din Mayenne la Novaci.
Orașul Novaci se va înfrăți cu un oraș din Franța. Acest lucru se datorează vechilor parteneriate dintre edilii celor două localități. Ultimele detalii au fost stabilite de cei doi, la vizita delegației novăcene din luna april