Rep: De ce actor şi nu orice altceva?
Liviu Topuzu: Cred că şi profesiile îşi aleg practicanţii lor, în aceeaşi măsură în care un individ poate opta pentru o profesie sau alta. Niciodată „orice altceva” nu poate fi o profesie. Poate, însă, să fie o opţiune pentru oricare individ! Sunt bucuros că teatrul, ca şi fenomen, ca şi mod de viaţă, mă lasă în preajma lui, înlăuntrul lui. E „2 în 1”. Fericirea şi responsabilitatea pe care o presupune această fericire. Îmi place să cred că între mine şi Teatru există un mariaj fericit. Temporar, desigur.
Rep: Cât de „profitabilă” e profesia asta? Care a fost cea mai mare bucurie care ţi-a adus-o în carieră? Care e marea dezamăgire legată de ea?
L.T.: Desigur că o să răspund cu o banalitate. Profitul nu se poate calcula nici în fluturaşi de salariu, nici în onorarii, nici în ciubucuri. Declaraţia mea de avere ar suna, dacă ar fi să răspund pe bune: Fac teatru, slavă Domnului! Nu ştiu unde să depun declaraţia asta şi, mai ales, cine mi-ar lua-o în serios. Cea mai mare bucurie este, deci, asta: că pot trăi din profesia asta. De aproape douăzeci de ani. Dezamăgit sunt doar când nu pot eu face faţă tuturor provocărilor primite. În teatru am învăţat să îmi placă realmente şi ceea ce nu îmi place la prima vedere. Să am răbdare, să înţeleg, să tolerez, să… Toate la timpul prezent. Asta cred că e cea mai mare lecţie pentru mine pe care mi-a dăruit-o viaţa în teatru: Prezentul. Aşa e teatrul şi aşa e şi viaţa. Ori e prezent, ori nu există decât ca simulare.
Rep: Ce te-a adus în Baia Mare şi cum te-ai acomodat (dacă ai făcut-o) aici? Chiar dacă îţi place mult apa (îţi place?!?), de la Băi(leşti) la Baia (Mare) e totuşi o diferenţă…
L.T.: Băi, ce întrebare!... Păi, dacă am plecat de la BĂI, LE ŞTII, nu-i chiar o mirare că am ajuns într-o BAIE MARE! Dincolo de calamburul ăsta nu foarte reuşi
