Organizat în fiecare an de Teatrul Național din Timișoara, Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FDR), se va ține abia anul viitor, într-o ediție bienală. Decizia aparține conducerii Naționalului timișorean și a fost anunțată marți.
În primăvara anului 2014 va avea loc o ediție bienală a FDR. Aceasta va păstra structura existentă deja, cu prezențe locale, naționale și internaționale. Astfel, în cele 9 zile de festival va fi prezentată selecția spectacolelor pe texte românești (fie clasice, fie contemporane) care au avut premiera în perioada martie 2012 – ianuarie 2014, într-un context european, alături de spectacole de referință internațională, deja galonate la festivaluri de gen din Europa.
Evenimentul va fi dublat de o serie de spectacole jucate în stradă. ”Având convingerea că teatrul este o artă vie, cu permanentă nevoie de dialog între forme, mentalități, școli, abordări, vom include în programul festivalului, ca în fiecare an, și alte evenimente conexe: spectacole lectură, workshop-uri, conferințe, întâlniri cu artiști și teoreticieni care au ceva de spus în teatrul contemporan. Căci, ne dorim ca, dincolo de o concentrare estetic și ideatic valorică, dată de spectacolele selecționate, să deschidem prin Festivalul European al Spectacolului Timisoara – Festival al Dramaturgiei Românești poarta către înțelegerea acestei arte, atât de speciale, din interiorul ei”, a arătat Ada Hausvater, directoarea Naționalului Timișorean.
Organizat în fiecare an de Teatrul Național din Timișoara, Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FDR), se va ține abia anul viitor, într-o ediție bienală. Decizia aparține conducerii Naționalului timișorean și a fost anunțată marți.
În primăvara anului 2014 va avea loc o ediție bienală a FDR. Aceasta va păstra