Am lucrat o viață în industria textilă, iar culmea comenzilor, a contractelor, erau cele încheiate cu ajutor marilor magazine. Era o mândrie specială, pentru furnizorul care reușește să încheie un asemenea contract, plin de rigori și obligații precise. Marile magazine nu cheltuiesc bani pentru depozitarea mărfurilor, furnizorii, prin contract, s-au obligat să aducă la termen , la „raft”, calitatea cerută, și cantitatea necesară. Cine nu-i în stare să facă față acestui sistem de comerț modern , să se resemneze, la clienții din lumea comerțului cu ridicata, a depozitelor intermediare, a en-grourilor, care se interpun între furnizori și comercianți. Iată pentru ce, marfa din rafturile hipermarketurilor, este mai ieftină, neexistând acel adaos comercial al intermediarilor.
România, țara acesta bogată, și acum mă voi referi la produsele agricole, nu este reprezentată după renumele ei și după potențialul ei. Oare pentru ce este preferat un produs, spre exemplu, din Turcia, unui produs specific românesc? Aparent este un mister!
Aradul este capitala incontestabilă a pipărcăriilor, a zarzavagiilor, a verzei. Mă gândesc la Seleuș, la Pâncota, Macea, Curtici, Șicula, Șilindia, Socodor, Aradul-Nou și… Tîrnova, și m-am oprit să mai dau alte exemple. Despre fructe, ce să mai vorbim, podgoriile de pe Mureș, nu au rivali. Dar nici merele poloneze, în țara mărului Crețesc, și Batul, uitate și de cei din Dezna. Și atunci, citind pe tablele de prezentarea produselor, cu „țara de origine” putem face geografie. Ei bine, aici apar minunile comerciale.
Bunăoară, ardeii din toate soiurile, au fost achiziționați din Israel, țara ce cultivă zarzavaturile pe pământul câștigat din lupta cu pustiul, și din Turcia, pe care nu mi-o imaginam o asemenea putere agricolă. România nu-i prezentă, nici Aradul, capitala pipărcariilor, orașul ce era renumit pentru cele mai moderne se
