Se ia un bătrân de 95 de ani, pe care să zicem că-l cheamă Simion, şi se aşează în dreptul pridvorului unei case vechi de ţară. Apoi se ia o fetiţă de 6 ani, pe care să zicem c-o chemă Gabriela, şi se aşează alături de bătrân.

Se mai ia un cer albastru, ca de început de mai, şi se aşează la mare înălţime peste casa în faţa căreia stau alături cei doi. Se mai ia zborul alb al câtorva păsări, care e aşezat sus de tot, lângă cer, ca nu cumva să se simtă stingheri salcâmii ce-au înflorit peste noapte jos, pe pământ.

Să zicem că ne aflăm în ziua dinaintea Paştelui. Peste toate acestea se pune multă, foarte lumină, alta decât cea care va coborî pe frângia subţire a rugăciunii oamenilor de pe crucea însângerată a nopţii următoare.

Să zicem că Simion este cel mai vârstnic prieten al meu. Şi că este veteran de război, iar eu tocmai i-am făcut o bucurie, publicând-i la o editură din Bucureşti jurnalul scris acum 70 de ani pe front.

Să zicem că Gabriela este cea mai tânără prietenă mea şi că nu prea este răsfăţată de soartă, aşa că m-am gândit s-o răsfăţ eu un pic, invitând-o la o cofetărie în oraşul Alexandria. Deşi locuiesc în aceeaşi comună, cei doi prieteni ai mei nu se cunosc. D-aia m-am şi oprit la Simion, să le fac cunoştinţă.

Să zicem că Gabriela nu prea înţelege ce se întâmplă, dar va înţelege mai târziu, fiindcă sunt sigur că va ţine minte.

Se mai ia, în fine, un aparat de fotografiat, care se aşează în mâinile unui fotograf amator, iar acesta la trei-patru metri în faţa celor doi. Să zicem că fotograful sunt chiar eu. Şi că toate acestea s-au petrecut săptămâna trecută, în comuna teleormăneană Vităneşti.

Să mai zicem că-n clipa în care apăs pe declanşator, puţina mea pricepere la matematică mă îndeamnă să pun anii vieţii lui Simion, alături de anii vieţii Gabrielei, pe care mi-o închipui cel puţin la fel de lungă, ajungând a