Patru persoane au fost rănite, marţi, într-un accident petrecut pe drumul ce leagă oraşul Urziceni de Bucureşti, în afara localităţii Coşereni. Una dintre victime, un bărbat în vârstă de 28 de ani, a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Un bărbat de 30 de ani, care se deplasa spre Bucureşti dinspre Urziceni, a pătruns pe contrasens cu maşina şi s-a izbit frontal cu un alt autoturism care circula regulamentar.
În urma impactului, atât şoferii, cât şi doi pasageri din maşini au fost răniţi.
Pentru scoaterea şoferului din maşina care circula regulamentar a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare. Acesta a fost transportat cu un elicopter SMURD în Capitală, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Unul dintre pasageri, o tânără în vârstă de 29 de ani, a fost dus la Spitalul de Urgenţă Urziceni, iar celelalte persoane, şoferul vinovat şi celălalt pasager (56 de ani), au fost transportate la alte două spitale din Bucureşti.
Pe numele şoferului vinovat a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.