Tranzacţiile tranziţiei

VIDUL DE PROGRAM

Recenta tentativă, de grevă generală şi toate situaţiile care s-au derulat în jurul ei, au arătat o dată în plus incapacitatea cronică a guvernelor, a clasei politice româneşti, de a gândi şi structura, coerent, un program de guvernare.

Deşi previzibilă, încercarea liderilor sindicali de a-şi repara autoritatea grav compromisă de aventurile electorale printr-o lovitură de forţă, a surprins guvernul Văcăroiu complet nepregătit.

Nu a existat nici o schemă, nici o variantă de analiză şi rezolvare a unui astfel de conflict.

Totul — negocierile, discuţiile, declaraţiile — s-a derulat anarhic, la întâmplare pe principiul tarabei: mai dăm noi, mai lasă ei.

Nu se ştie (se fac doar presupuneri) care este marja logică în care se pot face concesii, ce consecinţe vor avea acestea.

Se speră şi aici, ca şi în toate iernile pe care le-am traversat după Revoluţie, în blândeţea si milostenia Celui de Sus.

Este cu atât mai regretabilă si mai de neînţeles această incapacitate de a elabora un "program de criză socială", cu cât întâmplările precedente de acest fel puteau să constituie un semnal de alarmă si bază de analiză.

La fel de descoperit cum s-a aflat Petre Roman în decembrie ’90 şi ianuarie ’91 şi cum - s-a trezit Theodor Stolojan

primăvara Iui ’92, a fost de data aceasta dl. Văcăroiu.

Milostenia Celui de Sus s-a arătat şi de data aceasta, explicaţia constând mai degrabă în amatorismul şi veleitarismul liderilor sindicali, incapabili la rândul lor să gândească şi să aplice un program coerent, şi realist, de presiuni, asupra guvernului, decât în priceperea de negociatori a membrilor echipei guvernamentale.

Conflictul a fost, deocamdată, stins.

Cauzele sale profunde rămân şi ele vor ieşi în evidenţă, probabil, în următoarele două luni, o dată cu efectele g