Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Solicitările pentru eliberarea paşapoartelor vor putea fi preluate şi în oraşul Cugir

Publicat in Informatia de Alba, marți 7 mai 2013 ·

Iniţiativa prefectului judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, privind deplasarea în teritoriu a angajaţilor Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Alba, în vederea preluării la faţa locului a cererilor pentru eliberarea paşapoartelor, s-a dovedit a fi extrem de apreciată de către cetăţenii judeţului Alba, care au solicitat prefectului judeţului Alba, prezenţa personalului specializat şi în oraşul Cugir.

„Având în vedere faptul că cetăţenii au apreciat pozitiv acest demers al meu si au solicitat stabilirea unei noi locaţii în vederea preluării cererilor pentru eliberarea documentelor de călătorie în oraşul Cugir, am purtat o discuţie în acest sens împreună cu reprezentanţi ai Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Alba şi am decis împreună să dăm curs favorabil acestei solicitări. Astfel, începând cu săptămâna viitoare, pe lângă localităţile anterioare, respectiv Cîmpeni, Aiud şi Ocna Mureş, personalulul Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Alba se va deplasa în scopul eficientizării activităţii de eliberare a documentelor de călătorie şi în oraşul Cugir” a precizat prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer.

Programul de lucru complet al deplasărilor în teritoriu în luna mai 2013 este următorul:

Câmpeni 09.05.2013 între orele 10-14 la Serviciul de evidenţa populaţiei

Ocna Mureş 16.05.2013 între orele 10-14 la Sediul Primăriei Ocna Mureş

Aiud 21.05.2013 între orele 10-14 Sediul Primăriei Aiud

Câmpeni 23.05.2013 între orele 10-14 la Serviciul de evidenţa populaţiei

Cugir 28.05.2013 între orele 10-14 Sediul Primăriei Cugir

Ocna Mureş 30.05.2013 între orele 10-14 Sediul Primăriei Ocna Mureş S-ar putea sa iti placa si: Punct de lucru pentru eliberarea paşapoartelor la Cîmpeni Sâmbătă şi duminică, deschis

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Românii ar putea scăpa de vize pentru a călători în SUA

Wall-Street.ro acum 27 minute
România ar putea scăpa oficial de vize pentru Statele Unite dacă intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro M

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 23 minute
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum 46 minute
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 3 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 28 minute
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Comisia Europeană respinge acuzaţiile de cenzură formulate de Mark Zuckerberg

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a respins miercuri acuzaţiile de cenzură formulate de patronul Meta, Mark Zuckerberg, care a renunţat în SUA la programul de „verificare a faptelor” (fact-checking), în timp ce Donald Trump se pregăteşte să revină la Casa Albă, rel

Neamţ: Incendiu la un autocar aflat în apropierea unei staţii de carburanţi

News.ro acum 58 minute
Pompierii din Neamţ intervin, miercuri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocar aflat în apropierea unei staţii de carburanţi.

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°