„Nu există agende paralele în USL”, a fost gândul cu care Crin Antonescu s-a întors din vacanţa de Paşte. De plecat, plecase înaintea sărbătorilor urmărit de avertismentul secretarului general al PSD, Liviu Dragnea: „Ar fi bine să nu-şi ostilizeze PSD-ul care, în ecuaţia alegerilor prezidenţiale, joacă un rol important”- îl atenţionase pesedistul, făcând o aluzie străvezie la speranţele lui Antonescu de a se întoarce la Cotroceni pentru ceva mai mult timp decât interimatul din august 2012, generat de suspendarea lui Traian Băsescu.
In traducerea liberă a unui ziarist pasionat de cititul printre rânduri, răspunsul post-pascal al şefului PNL se poate traduce mai degrabă ca un strigăt de disperare: „PNL are nevoie de PSD şi nu are niciun gând să rupă guvernarea”. Sunt convinsă că domnul Antonescu n-ar fi în veci de acord cu această traducere, poate chiar s-ar simţi insultat de ea, dar profit de timpul care a mai ramas până când un ziarist va deveni puşcăriabil pentru că un politician s-a simţit insultat de spusele sale şi mi-o asum. Pe de altă parte, nicio instanţă nu ar putea să condamne falsul din spusele domnului Antonescu, cu toate că el este mai mult decât evident pentru oricine a avut nervi să urmărească politica românească. Cum adică PSD şi PNL nu au agende paralele? Păi atunci, numirea în vuiet de bombăneli liberale a Codruţei Kovesi la DNA ce a fost? Dar conflictul deschis dintre premierul Ponta şi ministrul liberal al economiei, Varujan Vosganian, pe tema disponibilizărilor din minerit? Dar momentul acut de săptămâna trecută, după ce neînţelegerea legată de suprataxarea salariilor mari de la stat a produs avertismentul lui Dragnea?
Accidente de parcurs, ar răspunde un politician pragmatic. Tensiuni normale în orice familie, ar explica un politician ceva mai sensibil. Nu sunt politician, iar pragmatismul şi sensibilitatea politică le-am simţi
