Nu pentru toți gorjenii, sărbătorile pascale au fost motiv de fericire și voie bună în familie sau cu prietenii. Din diferite motive un număr destul de mare de persoane au decis să-și pună capăt zilelor, însă din fericire au fost salvate la timp. Psihologii cred că de vină sunt consumul excesiv de alcool și singurătatea de sărbători.
Pe perioada Sărbătorilor Pascale, personalul medico-sanitar de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj a fost solicitat să intervină în zece cazuri de tentative de suicid. Din fericire cei care au decis să-și pună capăt zilelor au fost găsiți la timp, iar medicii au reușit să le salveze viețile, însă acum vor avea nevoie de tratament de specialitate. Cei care au recurs la acest gest necugetat sunt persoane majore care au ingerat mai multe medicamente sau alte substanțe care le-au pus în pericol viața.
Psihologii au și o explicație pentru acest număr mare de tentative de suicid în zilele de Paște. „Având în vedere Sărbătorile, e vorba de singurătate care-i apasă pe cei care nu au pe nimeni aproape în această perioadă, dar factorul principal rămâne consumul de alcool. Este foarte multă critică de sărbători, oamenii au stat și foarte mult acasă și normal au consumat și alcool mai mult, se întâlnesc cu diferite persoane și începe critica. De obicei adulții recurg la astfel de gesturi și mai puțin copiii”.
Gorjenii au fost cumpătați
De Paște, la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj au fost înregistrate 7 solicitări pentru intervenția la stări de ebrietate, cinci solicitări pentru agresiuni, 12 de colici abdominale și 28 de colici biliare. „Spre deosebire de alte sărbători, gorjenii au fost cumpătați și nu am înregistrat foarte multe solicitări. Au fost chiar mai puțini decât într-o zi normală. Au fost însă foarte multe tentative de suicid”, a declarat Dan Vâlceanu, manager SJA Gorj.
Nu pentru toți gorjenii, sărb