Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colţu’ meu / Călin, fii tare!

Publicat in Gazeta de Maramures, marți 7 mai 2013 ·

Am rămas blocat când am auzit păţania lui Tudor, fiul prietenului meu, Călin Matei. Nu am ştiut ce să fac pe moment, după care l-am sunat. O voce care mi-a spus totul, a încercat să poarte un dialog cu mine. Nu doream să scriu ceva, am dorit să văd cum îi el, mama lui Tudor, băieţii. După ce am închis, am simţit durerea lui. Mută!

Călin este un tip tare, dar dincolo de această mască este un tip sensibil, iar în cazul de faţă, nici nu se poate vorbi de tărie.

Tudor, băiatul lui, cel care joacă rugby, cel care a avut rezultate foarte bune şi care a venit în Baia Mare, la echipă, putea rămâne în Bucureşti, pentru tatăl şi mama lui, este un chip pe care l-am văzut pe teren, în vestiare, la meciuri. Supus, pătimaş cu sportul, dar foarte atent la tatăl lui. Nu ştiu ce este în cazul lui, îi doresc să iasă cu bine din această poveste. Cred în cele spuse de Călin, că cine greşeşte plăteşte, că instanţa va da răspunsul, dar că cea mai mare instanţă este el. Şi-a crescut băieţii bine. Ştiu! Poate de asta este greu, mai greu. Şi eu sunt tată de băieţi şi ştiu că este mai greu decât cu fete. Este mai dificil!

Nu aş fi scris nimic, dar m-a enervat reacţia unora prin presă. Căzut la pământ, Călin a fost atacat la modul josnic, au sărit la beregata lui, uitând că şi ei pot fi în situaţii asemănătoare. S-au spus lucruri care ţin de zona obscură a existenţei noastre. Nu voi înţelege niciodată de ce trebuie să te bucuri atunci când pentru cineva este greu, mai ales că erau nişte zile speciale, dedicate dragostei, credinţei. Mi-am amintit de un caz similar, fiind vorba de un conducător de prin anii ’90. El avea fată şi avut o problemă. A fost linşat în public, deşi…

Am rămas cu un gust amar, deoarece îl cunosc pe Călin de mulţi ani şi este unul din greii administraţiei maramureşene, eu ştiu mai multe decât alţii, l-am văzut în rolul negociatorului politic

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE dezminte informațiile false despre organizarea alegerilor prezidențiale 2025 în străinătate

Ziua Constanta acum 39 minute
Ministerul Afacerilor Externe precizează că orice afirmații privind organizarea deficitară a alegerilor în străinătate pentru Președintele României sunt false. Ministerul Afacerilor Externe precizează că orice afirmații privind organizarea deficitar

AUR denunță nereguli în procesul de vot din diaspora: „Secții mutate, români trimiși de la o adresă la alta”

Adevarul acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) atrage atenția asupra unor nereguli care ar afecta desfășurarea corectă a alegerilor prezidențiale în diaspora.

Crin Antonescu s-a întâlnit cu James Trainor, trimisul lui Donald Trump din SUA. Pe cine a refuzat americanul

Libertatea acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la prezidențiale, Crin Antonescu, a avut o întâlnire de aproximativ o oră și jumătate cu James E. Trainor, vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri din Statele Unite, trimis de Administrația Trump pentru a observa al

Alegeri prezidențiale 2025 Până pe 3 mai, ora 17.00, au votat peste 274.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum o ora
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 17:00, un număr de 274.731 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Se cere demisia lui Marcel Ciolacu după excluderea României din programul Visa Waiver

HotNews acum 9 ore
Politologul Cristian Preda a reacționat la scurt timp după ce SUA au exclus România din programul ce permite cetățenilor anumitor țări să călătorească în Statele Unite fără viză pentru sejururi de până la 90 de zile cu anumite condiții, apreciind că

Warren Buffett critică politicile comerciale protecţioniste: ”Comerţul nu ar trebui să fie o armă” / De ce califică tarifele lui Trump drept ”o mare greșeală”

G4Media acum 58 minute
Warren Buffett a lansat sâmbătă critici la adresa politicii comerciale dure promovate de administraţia Trump, fără a-l menţiona direct pe fostul preşedinte, afirmând că impunerea de tarife punitive la nivel global este ”o mare greşeală”, relatează C

Preşedintele sârb, Alexandr Vucic, internat într-un spital militar din Belgrad după revenirea din SUA (oficial)

G4Media acum o ora
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă într-un spital militar din Belgrad, după ce a revenit din Statele Unite, a anunţat cabinetul său fără a preciza motivele acestei spitalizări, relatează AFP, transmite Agerpres. Urmărește cel

Rusia îl acuză pe Zelenski de „ameninţare directă” la adresa securităţii sărbătorii de 9 mai

G4Media acum 2 ore
Rusia l-a acuzat sâmbătă pe Volodimir Zelenski că ameninţă siguranţa comemorărilor sale din cel de-al Doilea Război Mondial de pe 9 mai, după ce liderul ucrainean a declarat că Kievul nu poate garanta „siguranţa” liderilor internaţionali care vor pa

Campania electorală s-a încheiat oficial Propaganda, interzisă până la finalul votului. Peste 1.100 de forțe MAI asigură securitatea în Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Campaniile electorale s-au încheiat oficial în această dimineață la ora 7, fiind interzisă continuarea propagandei electorale. Campaniile electorale s-au încheiat oficial în această dimineață la ora 7, fiind interzisă continuarea propagandei elector

Atenționare de călătorie în Franța emisă de MAE. Posibile perturbări ale traficului feroviar în perioada 5 - 11 mai 2025

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatele căilor ferate din Republica Franceză (SNCF) au lansat un apel la grevă începând de luni, 5 mai

Vremea

București
acum

28°
sâm.

10°/28°
dum.

11°/28°
lun.

16°/28°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

27°
sâm.

9°/27°
dum.

12°/29°
lun.

13°/22°
mar.

11°/18°
Constanta
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/18°
lun.

13°/19°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

9°/25°
dum.

9°/23°
lun.

13°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

28°
sâm.

10°/28°
dum.

9°/24°
lun.

14°/24°
mar.

12°/17°