Am rămas blocat când am auzit păţania lui Tudor, fiul prietenului meu, Călin Matei. Nu am ştiut ce să fac pe moment, după care l-am sunat. O voce care mi-a spus totul, a încercat să poarte un dialog cu mine. Nu doream să scriu ceva, am dorit să văd cum îi el, mama lui Tudor, băieţii. După ce am închis, am simţit durerea lui. Mută!
Călin este un tip tare, dar dincolo de această mască este un tip sensibil, iar în cazul de faţă, nici nu se poate vorbi de tărie.
Tudor, băiatul lui, cel care joacă rugby, cel care a avut rezultate foarte bune şi care a venit în Baia Mare, la echipă, putea rămâne în Bucureşti, pentru tatăl şi mama lui, este un chip pe care l-am văzut pe teren, în vestiare, la meciuri. Supus, pătimaş cu sportul, dar foarte atent la tatăl lui. Nu ştiu ce este în cazul lui, îi doresc să iasă cu bine din această poveste. Cred în cele spuse de Călin, că cine greşeşte plăteşte, că instanţa va da răspunsul, dar că cea mai mare instanţă este el. Şi-a crescut băieţii bine. Ştiu! Poate de asta este greu, mai greu. Şi eu sunt tată de băieţi şi ştiu că este mai greu decât cu fete. Este mai dificil!
Nu aş fi scris nimic, dar m-a enervat reacţia unora prin presă. Căzut la pământ, Călin a fost atacat la modul josnic, au sărit la beregata lui, uitând că şi ei pot fi în situaţii asemănătoare. S-au spus lucruri care ţin de zona obscură a existenţei noastre. Nu voi înţelege niciodată de ce trebuie să te bucuri atunci când pentru cineva este greu, mai ales că erau nişte zile speciale, dedicate dragostei, credinţei. Mi-am amintit de un caz similar, fiind vorba de un conducător de prin anii ’90. El avea fată şi avut o problemă. A fost linşat în public, deşi…
Am rămas cu un gust amar, deoarece îl cunosc pe Călin de mulţi ani şi este unul din greii administraţiei maramureşene, eu ştiu mai multe decât alţii, l-am văzut în rolul negociatorului politic
