Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Detaşaţii comerciali din Ministerul Economiei au salarii de două sau trei ori mai mari decât ministrul. La ce bun dacă nu se vede în exporturi?

Publicat in Ziarul Financiar, marți 7 mai 2013 ·

Un număr de 83 de consilieri şi secretari economici din Ministerul Economiei sunt detaşaţi în străinătate şi remuneraţi în dolari sau euro, jumătate dintre aceştia câştigând de cel puţin două ori mai mult decât ministrul de resort.

Rolul principal al acestor salariaţi este să deschidă noi pieţe pentru companiile româneşti şi să dezvolte exporturile, însă cei mai bine plătiţi consilieri sunt postaţi în state unde mărfurile „made in Romania“ sunt o raritate.

Datele publicate de minister arată că ministrul economiei Varujan Vosganian a încasat în luna martie un salariu brut de 7.643 de lei (2.329 de dolari). Ministrul are însă un salariu mai mic decât detaşaţii comerciali din minister, care primesc de la 3.000 de dolari în sus pentru promovarea economiei României în marile capitale ale lumii.

Problema supracompensării detaşaţilor comerciali este însă veche. Fostul ministru al economiei Adriean Videanu spune că puţini dintre oficialii trimişi să dezvolte legături comerciale în interesul României se ţin de treabă.

„Experienţa mea a fost dezastruoasă cu misiunile noastre economice. Din păcate, foarte puţini dintre cei care ar trebui sa facă business în interesul ţării acolo o şi fac“, a declarat Videanu, care a ocupat funcţia de ministru al economiei între 2008 şi 2010.

Cel mai frapant caz este al consilierului economic din Bagdad, care primeşte un salariu brut de 8.583 de dolari pe lună sau 6.500 de euro, în condiţiile în care schimburile comerciale ale României cu Irakul abia depăşesc cifra de 100 mil. euro. Dacă o parte din această sumă s-ar putea explica prin nevoia de a motiva funcţionarul să lucreze într-o ţară cu probleme de securitate, de la un punct salariul trebuie justificat de rezultatele muncii desfăşurate pentru reprezentarea intereselor economice ale ţării.

Greu se poate explica şi remuneraţia generoasă a reprezentan

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 8 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°