În perioada 14-18 mai, Oradea va fi gazda celei de-a XVII-a ediţii a Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc marţi, 14 mai, de la ora 12.00, în Sala albă a Muzeului Ţării Crişurilor (Palatul baroc, B-dul Dacia nr. 1-3).
Programul va continua de la ora 12.15, la Secţia de artă a Muzeului Ţării Crişurilor (Palatul baroc, B-dul Dacia nr. 1-3), cu vernisajul expoziţiei "Păpuşile uitate ale Trupei Arcadia". Vor fi expuse păpuşile care au fost create şi utilizate pentru spectacolele teatrului din anul 1950 încoace. Miercuri, 15 mai, între orele 10.00-12.30, sunt programate o serie de lansări de cărţi apărute în Editura Muzeul Ţării Crişurilor, moderatori fiind Aurel Chiriac şi Gabriel Moisa. La ora 11.30, la Muzeul Ţării Crişurilor (Palatul baroc, B-dul Dacia nr. 1-3), va avea loc lansarea cărţii "Cetatea Oradiei, de la începuturi până în secolul al XVII-lea", apărută la Editura Muzeului Ţării Crişurilor, 2013, autor Doru Marta. Prezentarea va fi făcută de prof. univ. dr. Sorin Şipoş. Joi, 16 mai, între orele 18.00 - 23.00, la Moara Răsăritului (str. Miron Costin nr. 21), va avea loc evenimentul denumit generic "Video Art Event", ediţia a IV-a. Vor fi, apoi, prezentate filme video stând sub semnul conceptului ediţiei actuale "Liquid image (Imagine lichidă)". De la ora 19.00, la Filarmonica de Stat „Enescu-Bartok" (str. Moscovei nr.5), va avea loc un concert simfonic (B. Smetana, A. Dvořac) şi arii din opere semnate de G. Puccini, G. Verdi, G. Donizetti, V. Bellini, M. Anzoletti. La pupitrul dirijoral se va afla Constantin Adrian Grigore (România), iar biletele pentru acest concert se pot procura de la casieria Filarmonicii. Vineri, 17 mai, între orele 18.00 - 23.00, va continua evenimentul "Video Art Event", tot la Moara Răsăritului, iar între orele 21.00 - 22.30, la Hanul cu Noroc (str. M. Kogălniceanu nr.7), va avea