Câțiva tineri au marcat sărbătorile de Paști la barul din sat. Distracția s-a terminat, pentru unii, la spital, iar pentru alții, la Poliție.
Și cu ocazia acestor sărbători de Paști, alcoolul a făcut victime, dar cazurile au fost mai puține decât în alți ani, iar consecințele mai puțin grave. Pe data de 3 mai, aproape de miezul nopții, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Oniceni au fost sesizați, prin Serviciul 112, cu privire la faptul că Valentin B., de 34 de ani, din comuna Lipova, județul Bacău, a fost victima unei agresiuni. Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în seara respectivă, în jurul orei 23.00, între Valentin B. și un grup de tineri din satul Lunca, din comuna Oniceni – între care au fost identificați Florin M., de 26 de ani, și Alin V., de 23 de ani -, a avut loc un conflict spontan la un local de pe raza satului Pietrosu, comuna Oniceni. În urma conflictului, Valentin B. a suferit leziuni care au necesitat transportul acestuia la Spitalul Roman, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală.
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 3.00, polițiștii de la Secția de Poliție Oniceni au fost sesizați, din nou, prin 112. Bogdan G., în vârstă de 23 de ani, din comuna Ion Creangă, a spus că a fost agresat de Bogdan B., de 27 de ani, din aceeași comună. În jurul orei 2.30, în timp ce se afla pe terasa unui local din comună, în urma unui conflict spontan, Bogdan G. a fost lovit de către Claudiu B., de 22 de ani, și de către fratele acestuia, Bogdan B., cu pumnii, picioarele și corpuri contondente. În conflict a intervenit și Victor C., de 23 de ani, care a fost, la rândul său, lovit de cei doi frați.
În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și