Hristos a Înviat! Ce bizară coincidenţă: ...în fiecare an, după ziua mea, imediat vine ziua ta. Tu faci acum 57 de ani. La mine nu se mai numără... Ba, mai eşti şi la o zi după marea victorie de la Sevilla, adică spre oftica mea permanentă de ziua-mi.
Şi de bucuria lui Cristian Ţopescu, care mereu mă felicită cordial şi jovial... niciodată de Sf. Gheorghe, numai de 7 mai... Tachinări amicale. De modă veche. Nu ranchiuni contemporane de tip parental, maternal cu „să moară..." şi „...uie" plus alte carnasiere mcdonaldiste cu exces de proteine... Nu prea ai o aniversare victorioasă, plăcută, fericită anul acesta.
Căci, ştii bine Victore, eu nu mă amestec în viaţa ta... deci nu mă iau de cancanerii, nu fac aluzii, nu mă refer musai la problemele tale recente sau readuse de presă în actualitate referitor la unele detalii intime din viaţa ta. Eu mă refer strict la fotbal. La faptul că eşti selecţionerul naţionalei. Şi bine plătit - mârâie cârcotaşii, nu eu.
Pe mine astea, fotbalul şi naţionala, mă dor. Şi pe tine, ştiu. Numai că „eu" suntem câteva milioane de români. Care şi-au pierdut răbdarea.
Care mai speră, din păcate, puţin. Fiindcă, zic ei, tu de data asta ai condus defectuos echipa, ai gestionat ilogic meciurile. Ai adoptat soluţii, asta o spun eu, scandaloase pentru bunul simţ al publicului.
Care au dus la necurate supoziţii, bănuieli, acuze. Ba, aici l-ai tras după tine în lanţul presupunerilor şi pe Mircea Sandu. Lumea vă condamnă în bloc.
Ce aş putea să le reproşez eu celor care îţi reproşează ţie o căruţă de lucruri, chiar dacă aş dori să te apăr? Nu, Piţi, te-ai îndărătnicit de tot ca un catâr; ai sfidat soluţii de bun-simţ şi ai mers pe unele superstiţii păguboase, fixaţii ca Stancu sau Grozav. Îndepărtarea unui Lazăr care a jucat fără greş, a lui Ştefan Radu care, cum mama dracu?, la Lazio, - Lazio, nu Pandurii, nene -
