Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta a adus din nou în discuție posibilitatea asumării răspunderii guvernului privind regionalizarea României

Publicat in News Timisoara, miercuri 8 mai 2013 ·

Problema regionalizării a revenit din nou în dezbatere, o dată cu finalizarea mini-vacanței de Paște a politicienilor români.

Astfel, premierul Victor Ponta a declarat astăzi că Guvernul poate opta şi pentru varianta angajării răspunderii în ce privește regionalizarea, în situaţia în care va exista un acord politic nu doar al USL, ci al tuturor forţelor politice.

“Dacă există la un moment dat un acord, nu doar al USL, ci al forţelor politice, poate fi avută în vedere această procedură rapidă. Aici nu vorbesc de PDL, că ei nu sunt de acord nici între ei – nici nu ştiu cu cine să vorbesc, cu domnul Blaga, cu doamna Udrea, cu cine să vorbesc? – dar vorbesc de ceilalţi. Dacă va exista un acord, mergem şi pe procedură rapidă. Dacă nu, mergem pe procedura parlamentară care presupune mai mult timp, dar în final va avea tot un vot“,

a declarat Ponta.

Premierul a precizat și că noul exerciţiu financiar al UE pentru intervalul 2014-2020 nu începe efectiv de la 1 ianuarie 2014:

“Nu începe la 1 ianuarie efectiv noul exerciţiu financiar. De la 1 ianuarie încep să se construiască proiecte. Probabil undeva în toamna lui 2014 se depun primele proiecte pe noul exerciţiu (…) Dacă ai regiunile mai repede, cu atât mai repede poţi să depui proiecte“,

a explicat Ponta beneficiile unor decizii interne cât mai rapide în ce privește regionalizarea.

Anterior, liderul PDL, Vasile Blaga, declarase că, din punctul de vedere al reprezentanților PDL, soluționarea problemei regionalizării prin asumarea răspunderii este inacceptabilă.

Sursa info: www.mediafax.ro Sursa foto: www.antena3.ro Articole similare: Comentarii la cald despre congresul PDL, aflat încă în derulare! O retorică a inconștienței, iresponsabilității și demagogiei: contre politice între Ponta și Blaga pe tema proiectului legii imobilelor naționalizate Reconfirmatul președinte al PSD, Vict

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 31 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 57 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°