Actriţele Carmen Stănescu şi Olga Tudorache vor primi decoraţia "Nihil Sine Deo" din partea regelui Mihai I, pe 13 mai, respectiv 18 mai, informează site-ul oficial al Casei Regale a României.
Carmen Stănescu va primi decoraţia pe 13 mai, la Palatul Elisabeta, iar Olga Tudorache va primi distincţia pe 18 mai, la Teatrul Mic din Bucureşti.
Alături de medaliile "Regele Mihai I pentru Loialitate" şi "Crucea Casei Regale a României", decoraţia regală "Nihil Sine Deo" se acordă prin decizia şefului familiei regale a României.
Decoraţia regală "Nihil Sine Deo" poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar, "care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogaţi prezentul românesc", potrivit site-ului casei regale a României. Decoraţia poate fi acordată ambasadorilor sau foştilor ambasadori români sau străini care au adus o contribuţie incontestabilă relaţiilor României cu lumea. Decoraţia se poate acorda unor instituţii sau organizaţii, dacă activitatea lor este în mod unitar circumscrisă criteriilor de mai sus. Decoraţia regală "Nihil Sine Deo" se poate acorda unui număr de maximum 200 de personalităţi în viaţă, cetăţeni români şi străini.
Născută pe 11 octombrie 1929, Olga Tudorache are o carieră în teatru de peste 50 de ani. În toamna anului 1951, aceasta a fost angajatǎ la Teatrul Tineretului din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, până în anul 1966, când instituţia a fuzionat cu Teatrul Nottara. S-a angajat la Teatrul Mic, unde a lucrat până în 1978. Din 1976, ea a fost conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cin