Un maramureşean a schimb atelierul de sticlărie din Baia Mare cu un atelier de măşti în Veneţia. A plecat în urmă cu vreo zece ani din Fărcaşa, cu „o viză” de 3500 de mărci în Italia. Pe atunci, Veneţia era un vis. Astăzi a ajuns să trăiască visul Serenissimei şi să-I deseneze măştile.

El era un maramureşean de rând. Ţăran din Fărcaşa, cu ceva experienţă în sticlărie încă de pe vremea industriei comuniste. Apoi, a început mirajul Occidentului. Şi, ca mai toţi sătenii din jur, visa şi el să plece în Italia, să pună nişte bănuţi de-o parte. Despre Veneţia ştia numai că „e pe apă”. Cu arta n-avea nicio treabă. Nu visa să picteze Serenisima Republică. Dar destinul a vrut altfel. Marian Onţiu, Nicu, cum îi spun prietenii, a ajuns într-un atelier de măşti veneţiene. Iniţial, a lucrat în domeniul său, în construcţi, la modificarea casei lui Carlos Brassesco. Apoi, s-a mutat încet în atelierul său de măşti, la Ca’ Macana (în atelierul-magazin situat între Teatro Italia şi Ponte delle Guglie).

Deşi măştile sunt confecţionate de obicei de veneţieni, Onţiu nu s-a dat bătut. La început i-a fost greu, dar încet s-a deprins cu meşteşugul. În prezent e singurul român care confecţionează măşti veneţiene şi unul dintre puţinii străini care se încumetă să păstreze tradiţia Serenissimei. Măştile sunt realizate de aşa numiţii “mascherari” care au un statut aparte încă din 1436. Erau ajutaţi de pictori care le desenau feţele pe modelul de gips acordând foarte multă atenţie detaliilor. Formele erau apoi prelucrate de mascherari şi decorate cu aur, argint, picturi deosebite, cristale sau pene.

Astăzi, măştile se confecţionează din hârtie şi gips.

Deşi, mai ales în perioada festivalului şi în timpul verii, Veneţia e plină de turişti, totuşi criza a afectat şi acest domeniu. Iar „meşteşugarii veneţieni” spun că nici Veneţia