Mini-vacanța din perioada 1 – 6 mai nu a însemnat timp liber și pentru polițiștii nemțeni. Aceștia au desfășurat diverse acțiuni, iar rezultatele s-au cuantificat în sute de amenzi. Cei mai amendați în această perioadă au fost participanții la trafic.
În intervalul menționat au fost constatate 36 de infracțiuni și au fost identificați 28 de infractori, au fost aplicate 1.011 sancțiuni contravenționale, dintre care 782 la regimul circulației rutiere, 199 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, și 13 de natură economico-financiară, în valoare totală de 154.000 de lei. Au fost reținute 28 de permise de conducere și au fost retrase zece certificate de înmatriculare.
Spre exemplu, în perioada 4 – 5 mai, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Neamț au acționat pe linia combaterii excesului de viteză și portului centurii de siguranță și a dispozitivelor de retenție și viteză, pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracțiuni la regimul circulației rutiere. În cele două zile au fost date 77 de amenzi, dintre care 15 pentru nepurtarea centurii de siguranță și 23 pentru depășirea limitei legale de viteză, în valoare totală de 6.000 de lei. Au fost constatate trei infracțiuni, a fost reținut un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
Mini-vacanța din perioada 1 – 6 mai nu a însemnat timp liber și pentru polițiștii nemțeni. Aceștia au desfășurat diverse acțiuni, iar rezultatele s-au cuantificat în sute de amenzi. Cei mai amendați în această perioadă au fost participanții la trafic.
În intervalul menționat au fost constatate 36 de infracțiuni și au fost identificați 28 de infractori, au fost aplicate 1.011 sancțiuni contravenționale, dintre care 782 la regimul cir