Putem spune de la început că răspunsul la această întrebare nu ţine de nicio raţiune muzicală, ci mai degrabă reprezintă extinderea unei alte probleme care ţine de o anumită capacitate, reflectată de aspectul social. Cerinţele intelectuale ar fi principalul motiv pentru care mulţi se feresc de jazz.

Muzica, cu toată puterea ei, îşi pierde locul de seamă acolo unde mentalitatea de turmă este bine delimitată de controlul social.

Şi nu neapărat cultura generală sau abilitatea comprehensivă, ci dispoziţia generală de a înţelege, cheful pe care-l avem de a asimila informaţie coerentă, fără a fi linguşiţi. Când majoritatea crede că gândeşte prea mult, până şi arta este obligată să-i ia forma şi chipul. Muzica, cu toată puterea ei, îşi pierde locul de seamă acolo unde mentalitatea de turmă este bine delimitată de controlul social.

În prezent, toate casele de discuri care-şi doresc o distribuţie mai amplă funcţionează în regim corporatist, cu un interes direct, primitiv, către câştigul de ordin exclusiv material, fără nicio intenţie de a păstra calitate sau beneficiu de ambele părţi, în acelaşi joc infantil dar periculos al unor orgolii chinuite.

Aceleaşi firme, mai ales în America, şi-au creat o infrastructură care controlează aproape toate aspectele care ţin de cultură şi mass media, incluzând aici îndemnul debil de a consuma fără măsură, fără gândire, cheltuind bani mulţi pentru a ne convinge că analiza critică nu e treaba noastră. Ei ştiu mai bine ce ne trebuie, că doar au bugete şi pentru cercetare. De aici şi degradarea unor termeni importanţi, precum cel de producător, care a ajuns funcţionarul cel mai în măsură să-ţi paseze reţeta succesului. E cam peste tot la fel, nicio ţară nefiind ferită de acest tăvălug.

Nimic consipraţionist, dimpotrivă, totul este plictisitor de previzibil. La fel cum va fi sfârşitul acestui grăsan încăpăţânat. Nu