Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Mi se pare inacceptabil!" Victor Ponta, şocat de numărul mare de accidente din perioada sărbătorilor. Ce măsuri va lua premierul

Publicat in Antena 3, marți 7 mai 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat că este îngrijorat de numărul ridicat de accidente rutiere şi de victime înregistrat în perioada Paştelui. Premierul a spus că trebuie înăsprită legislaţia rutieră, pe de o parte, şi întărită autoritatea poliţiştilor care aplică legea, pe de altă parte.

"Am o mâhnire personală când văd, şi mi se pare inacceptabil, numărul de accidente, morţi, oameni care şi-au pierdut viaţa în această săptămână, care ar trebui să fie una fericită", a spus Ponta.

"Avem o mare problemă de implementare a autorităţii legii în domeniul rutier. Sunt hotărât să încercăm o înăsprire a legislaţiei şi o întărire a autorităţii celor care sancţionează abateri pe drumuri publice. E inadmisibil să mă uit câţi oameni îşi pierd viaţa în aceste zile", a spus Ponta.

Primul ministru a arătat că modificarea legislaţiei în domeniul rutier în sensul înăspririi sancţiunilor şi întăririi autorităţii poliţiştilor reprezintă o prioritate guvernamentală.

De asemenea, premierul Victor Ponta a declarat că nu i s-ar părea excesiv ca în anumite situaţii să fie confiscate maşinile şi motocicletele, ca sancţiune pentru abateri rutiere grave.

Numărul accidentelor rutiere grave din intervalul 1-5 mai este de 88, informează Mediafax . În urma acestor evenimente, au murit 22 de oameni.

Numărul accidentelor rutiere grave produse în perioada 30 aprilie - 2 mai este de 35, adică aproximativ jumătate din cel de anul trecut, când s-au produs 62 astfel de evenimente, informa, vineri, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Citeşte mai multe despre: Victor Ponta accidente rutiere accidente rutiere 1 mai accidente Paste legislatia rutiera

Premierul Victor Ponta a declarat că este îngrijorat de numărul ridicat de accidente rutiere şi de victime înregistrat în perioada P

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 4 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 5 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Ce salariu va avea Papa Leon al XIV-lea

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost, ar putea să calce pe urmele lui Jorge Mario Bergoglio și să renunțe la salariul rezervat pontifului, scrie duminică Il Messaggero. Conducătorul suprem al Bisericii Romano-Catolice, de fapt, nu primește un

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 7 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 8 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 5 ore
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 7 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Vremea

București
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

4°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°