Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Negreşti-Oaş lansează strategia de dezvoltare a oraşului

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 7 mai 2013 ·

Primăria Negreşti-Oaş a finalizat strategia de dezvoltare a oraşului, aceasta urmând să fie lansată astăzi, de la ora 10.00, la restaurantul Nord Parc, în cadrul unei conferinţe-simpozion la care au fost invitaţi să participe oficiali ai judeţului Satu Mare, alături de personalităţi ale Ţării Oaşului şi simpli negreşteni. Strategia de dezvoltare locală pe termen mediu şi lung a oraşului Negreşti-Oaş a fost realizată de firma Avensa Consulting SRL Iaşi prin proiectul intitulat ,,Noi direcţii de dezvoltare pe termen mediu şi lung pentru oraşul Negreşti-Oaş’’, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013. Valoarea totală a proiectului (fără TVA) a fost de 562.627,33 lei.

Polul turistic şi cultural al judeţului Satu Mare

Potrivit strategiei, la nivelul anului 2030, zona Negreşti-Oaş va deveni cel mai important şi mai complex pol turistic al judeţului Satu Mare, cu o ofertă turistică diversificată şi complementară, pentru următoarele tipuri de turism: turismul montan (drumeţii montane) şi sporturi de iarnă (schi), turism balnear şi de sănătate, turism cultural (circuit al aşezărilor monahale, meşteşuguri populare, arhitectură tradiţională, tradiţii şi obiceiuri locale), turism sportiv şi de recreere (pentru pescuit, vânătoare etc.), care va atrage anual 100.000 de turişti şi vizitatori. Turismul din zonă se va baza pe o infrastructură turistică modernă, care va fi concentrată în două locaţii – Luna Șes (turism montan, sporturi de iarnă, sport şi agrement) şi Valea Măriei (turism balnear şi de sănătate), care vor dispune de spaţii de cazare moderne şi diversificate (hoteluri, moteluri, pensiuni, cabane etc.), baze de tratament, pârtii de schi, ştranduri, instalaţii de transport pe cablu, centre de informare şi promovare, parcări, terenuri şi amenajări sportive etc. De asemenea, turiş

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 31 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 22 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 36 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 37 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 5 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°