În România noastră crepusculară, libertatea presei e un subiect care nu mai face audienţă. Iar dacă audienţă nu este, nu-i aşa?, nimic nu este! Cîţiva condeieri au marcat, de serviciu, referinţa "zilei mondiale a libertăţii presei". Măcar cu acest prilej ar fi trebuit să avem o încercare, fie şi una debilă, de a evalua starea presei în acest punct al decăderii sale. Să fim serioşi! Subiectul nu mai are cîrlig, nici măcar în tagma celor care trăiesc în lumea şi de pe urma lumii presei! Necum pentru "omul obişnuit" care se zbuciumă hamletian între grijile zilei de mîine şi tentaţia "paştelui la bulgari". Există însă un "public" special pentru care problema presei şi a libertăţii sale a fost mereu actuală: cercul puternicilor zilei. Un public select, restrîns şi foarte exigent, cu presa, vreau să zic! Indiferent de partid, generaţie, culoare politică, ori de aderenţele ideologice, "oamenii puterii" s-au aflat în permanentă luptă cu această perfidă sursă de nelinişte, de inconveniente, ba chiar de obstacole serioase în carierele din lumea puterii. Aşa şubredă cum a fost ea, încă de la întemeiere, presa noastră "liberă" a făcut şi a desfăcut cîteva destine politice, totuşi! Deşi n-au ezitat niciodată să se folosească de valenţele sale, să o instrumentalizeze, să o pună în hamuri şi zăbală, oamenii puterii au considerat şi au tratat presa, cu libertăţile sale, ca pe un pericol, un inamic, o ameninţare, ba chiar una capabilă să vizeze "securitatea naţională"!!! De unde se trage această masivă şi structurală inapetenţă pentru libertăţile presei, de care se molipsesc, fără greş, ca de o patologie ocupaţională, toţi cei ce acced în sferele rarefiate ale puterii?

Am putea da vina pe "năravurile vechi", pe "greaua moştenire", pe mentalităţile totalitare care au fost perpetuate, uneori cu bună, alteori cu rea, alteori fără de ştiinţă de cei ce apucaseră să se formeze şi să