Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incepe a doua etapă de înscriere în învătământul primar

Publicat in Info Est, marți 7 mai 2013 ·

Ieri, 6 mai a.c., la orele 14:00, pesonalul de serviciu din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că, pe DE 584, în afara oraşului, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

Deplasată la faţa locului, echipa operativă a stabilit, în urma cercetărilor, că brăileanul C.C. (22 de ani), în timp ce conducea autoturismul, pe drumul menţionat, pe direcţia Brăila-Slobozia, nu a păstrat distanţa corespunzătoare şi a lovit în partea din spate autoturismul condus de G.C. (30 de ani), din municipiul Bucureşti, care frânase pentru a evita coliziunea cu alte autovehicule din faţa sa.

În urma impactului, maşina condusă de bucureştean a fost proiectată în afara părţii carosabile într-un alt autoturism condus de G.B. (38 de ani), din Bucureşti.

După producerea evenimentului a rezultat vătămarea corporală a şoferului de 22 ani şi a trei pasagere, una în maşina condusă de acesta şi celelalte două în autoturismul lovit.

Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Ieri, 6 mai a.c., la orele 14:00, pesonalul de serviciu din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că, pe DE 584, în afara oraşului, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

Deplasată la faţa locului, echipa operativă a stabilit, în urma cercetărilor, că brăileanul C.C. (22 de ani), în timp ce conducea autoturismul, pe drumul menţionat, pe direcţia Brăila-Slobozia, nu a păstrat distanţa corespunzătoare şi a lovit în partea din spate autoturismul condus de G.C. (30 de ani), din municipiul Bucureşti, care frânase pentru a evita coliziunea cu alte autovehicule din faţa sa.

În urma impactului, maşina condusă de bucureştea

Articolul in Info Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 2 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum o ora
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 6 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum o ora
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Coreea de Nord suspendă trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

Ziare.com acum o ora
Coreea de Nord s-a angajat duminică să "suspende" lansarea de baloane umplute cu gunoaie către Coreea de Sud, relatează AFP. "Vom opri temporar dispersarea de deşeuri de hârtie peste graniţă", a precizat agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA,

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 6 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Geoană spune că este „tot mai aproape” de momentul în care va lua o decizie privind revenirea în politică

HotNews acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică, la lansarea cărţii sale, „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, la Botoşani, că este tot mai aproape de momentul în care va lua o decizie cu pr

Un tânăr a murit după ce a căzut în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt

Mediafax acum 46 minute
Un tânăr de 19 ani a murit după ce a căzut, sâmbătă seara, în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt. Corpul lui a fost găsit duminică dimineaţa.

Fostul președinte SUA, Donald Trump, și-a făcut cont de TikTok, după ce încercase să-l interzică în timpul mandatului său

Ziua Constanta acum 2 ore
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, şi-a lansat contul de TikTok, platforma de socializare dedicată clipurilor video ce este deţinută de compania chineză ByteDance şi pe care a încercat să o interzică pe când era preşedinte. Pu

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°