Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năăud şi cei ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) au început o anchetă la Ilva Mică după ce secretarul Şcolii Gimnaziale nr. 1 din localitate ar fi pierdut salariile unor profesori la jocuri de noroc.
Primarul comunei Ilva Mică, Aurel Horea, a declarat marţi că secretarul Şcolii Gimnaziale nr. 1, Dănuţ Iurişniţi, în vârstă de 63 de ani, a ridicat, înainte de Paşte, salariile a 12 profesori, care nu deţin carduri bancare, de la Trezoria Năsăud şi apoi a pierdut banii, în total 11.000 de lei, la jocuri de noroc.
"Noi, Primăria Ilva Mică, suntem ordonatori principali de credite şi am virat banii pentru salariile de pe aprilie în contul Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Ilva Mică ceva mai repede ca să aibă oamenii bani de Paşte. Cei care au carduri, peste 30 de angajaţi, au primit banii. Pentru cei care îi primesc pe state de plată s-a dus secretarul şcolii la Trezoreria Năsăud să îi ridice. Din câte am aflat, nu a mai ajuns cu banii la şcoală. I-a jucat la jocuri de noroc şi i-a pierdut. M-au sunat oamenii să se plângă, dar eu nu am ce face. Nu avea voie să meargă singur. Cred că directorul e de vină că nu a asigurat condiţiile legale pentru ridicarea banilor. Nu au decât să urmeze căile legale să-şi recupereze banii", a spus Aurel Horea.
Potrivit sursei citate, Şcoala Gimnazială nr. 1 Ilva Mică nu are nici cutie de valori aşa cum prevede legea.
"Eu am avut nişte informaţii legate de ce se întâmplă la şcoală şi am insistat ca toţi profesorii să-şi deschidă carduri. Cei care m-au ascultat au avut bani de sărbători. Nu se poate să trimiţi un singur om să ridice banii şi să nu-i ţii în casă de valori. E interzis şi ilegal", a declarat Aurel Horea.
Potrivit sursei citate, profesorii care au rămas fără bani au depus plângeri la Poliţia Ilva Mică.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Jude