Îl iubim pe Hagi. Îi preţuim tare proiectul. Îi dorim tot binele. Sau nu?
Liga e un cuib al tuturor viperelor prin care merge senin un pui de lebădă. Care, ca în poveste, arată rău dar care, se ştie tot din poveste, urmeze să arate minunat. Dacă scapă cu viaţă. Viitorul Constanţa, progenitura lui Gică Hagi, primeşte în faţă toată mierea şi în spate tot veninul. Îl bat, şi-apoi îi spun “good luck!”. Dacă am aduna vorbele dulci cu care e linguşit regele fotbalului am putea lega un volum de omagii demn de alte vremuri. E de bonton să îi lauzi iniţiativa care e, să recunoaştem, un mare afront adus fotbalului aprozarist practicat pe la noi. Dar care ia apă. Interzis îns, să critici, căci imediat îţi sar în cap puzderie de activişti ai balonului rotund, învăţaţi să tămîieze ca să supravieţuiască. De aceea senzaţia e că omul care vrea să renoveze fotbalul romînesc zboară în noapte precum un avion cu sondele pilot înfundate. Cînd nu poţi măsura altitudinea sau viteza de zbor, oricît de bun ar fi aparatul, eşti condamnat. Unii ar zice că Hagi e capabil să reuşească şi cu ochii închişi, dar ştim că pînă şi Del Bosque cere păreri (mai nou cică direct din germană, fără traducere) pentru a-şi ajusta pilotajul. Trăim într-o lume interdependentă. Lui Hagi, însă, i se creează o lume paralelă.
Acest proiect sănătos primeşte tone de laude bolnăvicioase, cu atît mai multe cu cît Viitorul e mai în pericol de a retrograda. Hagi însuşi îşi ceartă jucătorii mîngîindu-i. Şi tot soborul fotbalistic dă zîmbind din cap. “Lasă, Gică, tu să fii sănătos şi să-ţi continui visul!”. Atît că visul, ca să nu vireze în coşmar, are nevoie de o sumă consistentă de bani disponibilă doar echipelor din prima ligă. În vreme ce orice echipă, antrenor, patron sînt supuşi unui scrutin sever, Viitorul scapă cu vreo dojană şi o reportare spre calendele greceşti ale performanţei. Discret, unii mai s
