Din 2007 încoace de când am tangență cu produsele locale și piețele țărănești, singurul loc revelator pe care l-am identificat pentru capacitatea noastră de a scoate în piața externă produse românești, este magazinul duty-free de la Aeroportul International Henri Coandă, la ieșirea din țară. Pe raftul acela este o piață care s-a format ad-hoc. Acolo există doar trei-patru mărci de produse locale. Și acelea din cele ce au trecut și prin proiectul Târgul Țăranului pe care l-am construit în anii trecuți.
De puțin timp se discută despre adoptarea unui brand pentru produsele românești, probabil ca răspuns la criza de încredere a industriei agroalimentare. Avem ce ne trebuie pentru acest demers? Care este situația de la care plecăm? Avem un trecut în acest domeniu care poate fi fructificat? Ne mai trebuie timp? Brandingul este o activitate complexă, rezultatul unui demers multidisciplinar care implică cercetare socială, psihologia consumatorului, marketing, cercetare sectorială, cunoștințe despre proprietatea intelectuală și mărci, despre politici europene în domeniu, creație artistică.
Prea puțină dezbatere despre filiere, lanț alimentar
Domeniul agroalimentar este un domeniu mai puțin „defrișat”, mai puțin supus privirii critice a publicului. Aceasta pentru că o majoritate tăcută pare a fi de acord că hrana este o problemă de securitate alimentară, o chestiune ce face parte din viața noastră. Subvenționarea agriculturii, pe cale de consecință nici ea nu este subiect de discuție. A subvenționa sau a nu subvenționa? Se spune că nesubvenționarea agriculturii sau neintervenția cu măsuri indirecte, ar însemna că prețurile alimentelor ar fi mult mai mari. Politica Agricolă Comună este o politică de redistribuire. Dar ce este și mai important, nu se discută despre tot lanțul alimentar. De la cultivare, recoltare, până la procesare, prelucrare, comercializare
